Pământ plin de hotare,
Pământ uscat de dor,
Cu oameni buni și simpli
Vorbind în limba lor.
Vorbesc tăcut și moale
În glas durere port
Căci rudele străine
Vor să le-o schimbe, vor.
Îmbătrânind, săraca,
Răsare peste chipuri
Iar veneticii, Doamne,
Întineresc de ridu-i.
Și-o poreclesc străinii
Arunca țărnă peste
Îi zic moldoveneasca,
Dar ea, ROMÂNĂ este.
În ea mai scriu poeții,
O stie codrul tot,
În ea se nasc izvoare
Și stelele mai mor.
Casuța mea din paie
În claie peste claie
Ascunde în odaie
Băntrâni vorbind de ploaie.
Au, nu cumva, străine,
Dorit-ai dumneata
Băntrânii ploi să cheme
Numai în limba ta ?
Tu, mal fără de albie,
Batrână Basarabie!
Tu, vârf tocit de sabie,
Bătrână Basarabie!
... în versuri ... 