Archive for the ‘Basa’ Category

Firească întrebare

Posted: September 4, 2014 in Basa

Pentru cei care nu-și schimbă
Drumul precum bate vântul,
Pentru cei a căror limbă
Nu împrăștie cuvântul.

Pentru cei ce au strămoșii
Jumătate în morminte
Și nu lasă pe toți proștii
Să le scuipe-n cele sfinte.

Pentru robii și stăpânii
Propriilor idealuri
Care-n adâncimea mâinii
Poartă țărna printre valuri.

Pentru cei ce au trecutul
Găurit de-atâtea săbii,
Dar își țin în față scutul
Ridicând în munți corăbii.

Pentru cei ce știu să calce
Fără ca ceva să moară,
Iar atunci când bobul tace
Nu îl duc în altă țară.

Pentru cei ce pot să rabde
Și ninsori în toiul verii,
Pe pământul lor va arde
Orice urmă de imperii.

Trei povești, aceeași odă
Împărțind la trei necazul:
Iancu, Mircea, Ștefan Vodă
Părți de-a lui Mihai Viteazul.

Dacă nu-ți răspunde lutul,
Întrebarea e firească:
Tisa, Oltul, Nistru, Prutul
Este apă românească?

Advertisements

Acolo unde

Posted: April 14, 2014 in Basa

Unde pasărea tomnește
Doine vântului de vară,
Unde iarna înflorește
Dezbrăcată-n primăvară.

Unde crengile sub lună
Leagănă pe gene aștri,
Se visează împreună
Ochii verzi și cei albaștri.

Unde muntele nu tace
Povestind atâtea râuri
Și pădurea când se coace
Clatină din șoapte brâuri.

Unde valurile mării
Calcă peste mii de taine
Ce-au să iasă-n prag chemării
Mai frumoase, fără haine!

Unde stau bătrâni la poartă
Și ghicesc în lacrimi totul,
Unde cei greșiți se iartă,
Apa cum își iartă focul.

Unde norii desenează
În culori portretul umbrei,
Iarba din pământ veghează
Liniștit asupra turmei.

Unde și-a găsit norocul
Adăpost de soarta lumii,
După ce-a orbit sorocul
S-a lăsat în pradă lunii.

Unde crucile au aripi
Împărțind egal văzduhul,
Unde ne respectă țarii
Când ne-mpuținează trupul.

Unde horele adună
În duminică săruturi,
Iară clopotu-n furtună
Crește inimi după scuturi.

Unde Cernăuții cântă
Chișinăului lumină,
Iar Cetatea Albă sfântă
Roagă Dunărea să vină.

Unde Dumnezeu coboară
Printre noi, la fel ca Prutul,
De pe-un mal spre altul zboară
Viitorul și trecutul.

Unde țărna de pe frunte
Din morminte ne privește.
Dumnezeu e-acolo unde
Se vorbește românește!

Любеск Молдова!

Posted: August 19, 2013 in Basa

“Eu iubesc Moldova!”
Это ж ведь так клёво
Знать лишь 3 слова молдавских,
Триколор топтать из свастик.

Молдаванин вечно занят
Подороже продать память.
Пусть весь мир узнает снова
“Русские любеск Молдова!”

Eliberatorilor

Posted: May 9, 2013 in Basa

De ce ar trebui să nu mă doară
Această zi de primăvară?
Să mă prefac un milostiv,
Umil, docil, cu zâmbetul naiv
Și lăudând prezentul meu furat
Să uit trecutul lor “curat”?

Le-am făcut loc la toți, pe rând
Mutând strămoșii în pământ!
Ne închinăm spre Răsărit
Pupându-i mâna ce ne-a pângărit
Și ne-a sădit în creștet vidul …
Două morminte s-a făcut bunicul!

Tăcerea crucilor de gheață
E-o panglică în piept? Mi-e greață!
Se fac parade, se depun și flori …
E mut razboiul. Fără cuvinte – mori!
Au îngropat securea în grădina noastră,
Cu sânge-o udă ca să ruginească …

Ce proști, Iisuse, ce de proști!
Securea în pământul nostru naște oști!

Bătrâna Basarabie

Posted: August 31, 2010 in Basa

Pământ plin de hotare,
Pământ uscat de dor,
Cu oameni buni și simpli
Vorbind în limba lor.

Vorbesc tăcut și moale
În glas durere port
Căci rudele străine
Vor să le-o schimbe, vor.

Îmbătrânind, săraca,
Răsare peste chipuri
Iar veneticii, Doamne,
Întineresc de ridu-i.

Și-o poreclesc străinii
Arunca țărnă peste
Îi zic moldoveneasca,
Dar ea, ROMÂNĂ este.

În ea mai scriu poeții,
O stie codrul tot,
În ea se nasc izvoare
Și stelele mai mor.

Casuța mea din paie
În claie peste claie
Ascunde în odaie
Băntrâni vorbind de ploaie.

Au, nu cumva, străine,
Dorit-ai dumneata
Băntrânii ploi să cheme
Numai în limba ta ?

Tu, mal fără de albie,
Batrână Basarabie!
Tu, vârf tocit de sabie,
Bătrână Basarabie!

Podul de Flori

Posted: May 7, 2010 in Basa

Şi dacă tot ieri s-au împlinit 20 de ani de la marele eveniment …

Două maluri apa sapă,
Macină din vremi pământul
Desparţind câmpia lată
De un vârf desculţ de munte.

Apa ce-oglindea odată
Fraţi ţinându-se de mână
Umbra-n ea odrasle fată,
Rudelor de altădată.

Şi-a schimbat în timp culoarea;
N-are capăt, n-are peşti.
Galbenă este de ceara
Chinurilor nelumeşti.

Mulţi voinici trecutu-te-au
Când pe-un mal, rasunător,
Se-auzeau plângând chemându-şi
Mamele copiii lor.

Dar veni-va acea vreme
Când din valurile moi
Se va înălţa spre soare
Raza Podului de Flori.