Archive for April, 2013

Respiră

Posted: April 26, 2013 in Aberatiuni mondene

Ți s-a urcat la cap gândirea
Pe care o-nțelegi abia,
Cum minte mortul nemurirea
Așa te va minți și ea.

Un simț uitat de măreție,
Fior pe care nu-l trăiești
Și ne-ntrerupta ta beție
Te-nvață cum să-mbătrânești!

Ai scris în piatra de pe munte:
“Tre să iubești ca să obții”,
Tot scărpinându-te în frunte
Ai șters-o și ai scris prostii.

Și blestemând la orice poartă
Fărâmele ce le cerșesti,
Ai scris cu unghia pe soartă:
“Respiră să înnebunești …”

Advertisements

De vis

Posted: April 19, 2013 in De ce?

Se trezi atât de brusc
Încât visul de sus
Nici nu reuși s-o coboare.
În plus
Îi văzu și fața.
“Cine ești?”
Să-l întrebe-ar fi vrut,
Dar dispăru ca o fantomă
Înăuntrul ei …
Buzele reci
Se făcuseră una.
Seci
Oasele luau forme ciudate …
Își simțea corpul lăsat în urmă, departe;
Se miră,
“Am ochii închiși, prin ai cui mă privesc?”
Din înălțimea urmei își urmărea Înlemnirea,
Din adâncul brumei colora norii cu Amintirea …
Acum dansa în jurul lunii
Scuturând-o de praful lumii,
În altă clipă cuprindea stelele
Încâlcindu-le penele …

Doar ochii îi trădau zâmbetul.
În rest liniște, liniște de vis …

Ceasornicarul

Posted: April 16, 2013 in Aberatiuni mondene

M-a întrebat cât voi trăi
Bătrân ceasornicarul.
Pe frunte varu-mi tresări,
În inimă altarul!

N-am să-i răspund, doar știu să tac
În nopțile senine,
De-ar fi tăcerea un păcat,
Iar șoapta o rușine!

De-ar crește-n urma mea fântâni
Sau moarte curcubee,
Gerunziul cu ochi păgâni
M-ar scrie-n epopee!

Armura mea fără blazon
Din muguri de ocară
Se va târâ fără plocon
Spre capătul de scară!

Și chiar de-aș fi o mică urmă,
O rană-ntr-o cărare,
Mușca-voi tălpile din turmă –
Scuipată sângerare!

Dar ce-i cutremurul acesta
Din mâna mea feroce?
Nu pot să cred că-mi joacă festa
Tăcerea mea din voce!

Îl văd cum se ridică plin,
(Miop împovărat!)
Îmi varsă timpul într-un vin
Scriind pe el “Stricat”!

Umilă ești

Posted: April 5, 2013 in Sortimentale

Te-aș fi urmat,
Doar știi că pot,
Nu m-ar opri durerea mea de cot
De care te plângeai și tu,
Dar îți trecu.
Nu-mi mai provoci nici o schimbare,
Iar toate-atingerile tale,
Atât de mult stăruitoare,
Sunt o banală mare fără sare,
Fără furtuni și fără de nisip …
Te-aș mai minți, dar nu mai pot să mint!

Cândva
Creșteai în mine ca valurile-n vene,
Ca Duhul Sfânt în răstigniri,
Ca lăcomia deselor trăiri
Ca visul răsfățat de gene …
Nebunie, Tu,
Sfârșită prea târziu
Sau poate prea devreme …

Tu crezi că ploaia ta afectă
Întoarce primăvara mea perfectă?
Speranța ta îmi aburește gerul.
Te rog, trântește ușa, rupe-i și mânerul!

Umilă ești
Cerșind în ochii mei de lup chemare …
Ai fost răspuns,
Acum ești întrebare!