Doi licurici dormind sub lampă
S-au învelit cu foaia albă.
Tresare brusc, roşind se scuză,
Pe canapea o buburuză.
O muscă speriată tare
Îşi caută prin geam salvare.
Golindu-mi floarea o albină
Îşi face loc în alta plină.
Îgrijorat un greier mare
Bate covorul sub picioare,
Pe clanța fără deviere
Păianjenul nimic nu cere.
Atât de liniştită-i seara,
Aud cum se răceşte ceara.
Pe gene mă apasă lentă
O noapte neechivalentă.
Vrei să laşi în urmă totul,
Plângi în sticlă, cauţi dopul,
Stai în cap să-ţi vezi statura,
Fericită ţi-e dantura!
Oboseşti în timp ce fluieri,
Din născare uiţi să numeri,
Ocupat să lauzi oful
S-a semnat pe fund pantoful.
În noroiul de pe stradă
Mergi corect, ca la paradă!
Nasul lung, cu toţi amabil,
Nevăzut, imponderabil.
Încălzindu-ţi pumnul gura
Îşi împrăştie măsura,
Când ţi-ai înşelat plăcerea
Îţi închipui trist averea!
Fabulos, înfipt în mediu,
Pleci la muncă în concediu,
Cu picioarele călcate
Dai şi dragostea în rate.
Ascultă-mi inima cum bate
Între minciună şi păcate,
În ritmul fostelor priviri,
Nepăsătoare potriviri!
În pieptul mic bătaia largă
Nu mai încape-n mine, parcă,
Atât de rar o văd crescând
Printre orice, oricum, oricând!
S-a rupt din lanţul îndoielii
Să lase neclintirea pielii,
S-a scuturat de prăbuşiri
Schimbând tăcerea-n răguşiri.
Nu trece nici o clipă fără
Să-i simt cutremurul în ţărnă,
Atât de rar o văd crescând
Printre orice, oricum, oricând!
Mă tem să stau, mă tem să merg
Să nu îngrop cărarea,
Dar, creşte-n umeri muntele întreg
Iar în privire marea.
Mă lupt în cel mai neted anotimp
Dar m-au lăsat ostaşii,
Un zâmbet mi-a rămas în pumni şi simt
Cum lunecă toţi laşii!
Un pas mai strâmb, ce tremură lovit
Şi nu mai vrea să creadă
De-atâta rugăciune gârbovit
În pleavă se dezmiardă.
Un ultim pas m-aruncă-n sus şi zbor.
Oare de ce şi unde?
“De sus vezi urmele şi drumu-i mai uşor!”
Cărarea îmi răspunde.
... în versuri ... 