De undeva pare că zbor,
Câte n-aș da să nu cobor,
Frunzele cad pe-altcineva,
Rece și cald de undeva.
Nu am pământ, nu știu să merg,
Aș râde să plâng, aș sta să alerg,
Chiar de nu zbor, chiar de nu sînt,
N-o să cobor, nu am pământ!
De n-aș fi tu, de n-ai fi eu,
Un deja-vu, nedumnezeu,
Oare-aș mai ști sau poate nu,
Cât ai trăi de n-aș fi tu?
De undeva frunzele cad,
Te-aș dezbrăca să-ți fie cald.
De n-ai fi eu oare mai sînt
Un Dumnezeu fără pământ!
De undeva pare că …
Ochii tăi îmi spun
Să nu fiu nebun;
Între nu şi da
Nu mai pot nega.
Ochii tăi îmi cer
Vorbe fel de fel;
Între nu şi da
E tăcerea mea.
Dar lasă-mă să strig
Când nu îmi ceri nimic!
Un ecou dansa
Între nu şi da.
Dar lasă-mă să cânt
Aşa nebun cum sânt!
Un ecou dansa
Între nu şi da.
Ochii mei supuşi
După vise duşi;
Între da şi nu
Numai eu şi tu.
Ochii mei absenti
Tremură demenţi;
Între da şi nu
Mâna se zbătu.
Dar lasă-mă să strig
Când nu îmi ceri nimic!
Un ecou căzu
Între da şi nu.
Dar lasă-mă să cânt
Aşa nebun cum sânt!
Un ecou căzu
Între da şi nu.
Tac mâinile sub iarbă,
Zac vorbele-n silabă,
Noi răsucim din frunze
Ploi îngheţate-n buze.
Azi tot ce e frumos şi mut
Mâine va ţipa cărunt,
Tot ce uiţi printre hârtii
Le găseşti în insomnii,
Tot ce-ai vrut cândva să zboare
Stă închis în buzunare.
Nu schimba o zi pe două
Dacă taci în amândouă!
Iar te trezeşti din fugă,
Rar înjurând o rugă,
Crezi că doar ziua-i scumpă,
Pierzi tot ce n-are umbră!
Unii plâng și bat în tobe
Că ne-au ars pe rug străbunii,
Tot ei bagă vânt în vorbe
Ca să nu stingă cărbunii.
Mulți din ei știu să se-ascundă
Pe la colțurile vremii
După ce-au scuipat în turtă
Îți zâmbesc să nu te sperii.
Vin și alții din exotic
Care merg în rând cu turma
Și se scuză periodic:
“Nici n-am fost și nu-s acuma!”
“Lumea asta crăcănată,
Țipă unii, nu mai merge!”
Și făcând cărarea roată
Ne rotim în jur ca blegii.
Alții strigă: “Știți, adică,
Ca să nu chiorască becul,
Veţi munci acum de frică –
Cauza egal efectul!”
Cei mai optimiști: “La anul … ”
Mierea e pe vârful puștii
Când vom linge-n rugă banul
Să-l lipim de fundul muștii.
Noi? neghiobi, zâmbim ca proștii,
Numărându-ne-n statistici,
Încă ne iubim cu foștii,
Că dacă ajung miniștri.
Ne-ntrebăm: ”Cum de se poate,
Când avem atâtea rele?”
Alta vine pe la spate
Noi: “Merci”, ea: “Cu plăcere”!
Nesătulă armă, glontele te cheamă,
Rătăcit în ramă, zâmbet de alarmă,
Amețită iarbă, lenea are treabă,
Fiara se înghite, carte fără minte.
Crucea pupă mâna, banii joacă mima,
Orele adună riduri pe cunună,
Papion cu burtă, zboară mâna ruptă,
Vâsla dă din barcă, portofel cu sapcă.
Apucat de coate umărul se zbate,
Groapa când apune strânge multă lume,
Pâinea nu se simte când pe unt se-ntinde,
Care peste care, dor bolnav de șale.
Marea vrea să cadă afară din cadă,
Educată ceartă pe copii nu-i iartă,
Cultivăm asfaltul unul peste altul,
Neclintită soartă, supraetajată!
Ţii minte o seară frumoasă, mai ţii ?
Pe la urechi îţi puneam păpădii,
Mă sărutai pe obraz, ce noroc,
Că sentimentul era reciproc.
N-aveam nicio grijă, n-aveam nimic,
Frică mi-era de-ntuneric un pic.
Fără jenă spuneam “Te iubesc”,
Aveam paişpe ani, parcă-aşa mi-amintesc.
R-n:
Pe o rază
Evadează
Nu contează
Dacă eşti în urma mea.
Doar comună
Este luna
Ce adună
Raza mea şi raza ta.
Ţii minte vremea când tinerei
Seară de seară prin parc şi alei,
Mă sărutai – îţi spuneam poezii
Ia spune dacă, dacă mai ţii ?
Norii din suflet şi timpul urât
Le alungai cu un zâmbet – atât.
Fără jenă spuneam “Te iubesc”,
Aveam douazeci, parcă-aşa mi-amintesc.
R-n:
Înconjuraţi de nepoţi şi copii,
Iarna ţi-a copt în păr păpădii,
Seară de seară ne amintim
Cum ne iubeam, cum ne iubim.
Poate că timpu-i de vină, nu ştiu,
Dar eşti mai frumoasă, eu mai hazliu.
Fără jenă îţi spun “Te iubesc”,
Nu ştiu câţi ani am, nici nu mi-amintesc.
Vine toamna, pleacă toamna
Trec şuvoaiele de-a valma
Plouă’ntr-una şi se-neacă
Toamna, care totuşi pleacă.
Toamna vine, toamna pleacă
Crengile în vânt se-apleacă
Bate lung în vale-un clopot
Pleacă toamna, pleacă totuşi.
Vine toamna, pleacă toamna
Întorc filele cu palma
Cetind despre zări albastre
Despre ierni cu geruri aspre,
Despre lupi ce hrană cată,
Despre doi copii din bancă,
Despre suflete ce seacă,
Despre toamna care pleacă …
Nu ştiu ce-am să fiu
Suflet mort sau viu,
Soare plin de nea
Fără inima mea.
Te plimbai prin nori,
Învăţai să zbori
Între nor şi stea,
Prin inima mea.
Stea de neatins,
Cer de necuprins,
Toate pentru ea,
În inima mea.
Ţi-au crescut din nori
Aripi de cocori.
Oare vei zbura
Din inima mea ?!
Cu aer îşi umple plămânii odaia
Am soarele-n vene sau poate e ploaia,
Sau poate îmi curge prin vene nisipul,
Sau poate că timpul?
Oricum nu contează, am palmele strânse,
În barca de vise dau leneş din vâsle,
Am soarele-n barcă sau poate că plouă,
Sau poate nisipul se scurge prin rouă ?
Stă singură barca-n deşertul târziu
Sau poate e marea? Nici nu mai ştiu …
Cică, de la majorat,
Nu ştiu de-i adevărat,
Devii frate imediat
Din muiere – un bărbat.
Am strigat la toată ţara
Că mi-am dat jos mustăcioara,
Că nu-mi tremură genunchii
Şi nu mai mănânc din unghii
Când colega mea Dorina
Îmi zâmbeşte şi-mi dă mâna.
Nu-i frumos când eşti c-o fată
Să ai mâna ocupată
Şi am mai făcut un pas,
Am scos degetul din nas.
Am dat jos toţi ursuletii
Şi am desenat pereţii,
Ca să fiu mai sexy-n vorbe
Mi-am luat chiloţi cu Love.
Ca vecinul meu tembel
Mi-am dat floacele cu gel
Şi sub sfârc în găuroi
Mi-am prins cercul de butoi.
Sub coloana vertebrală
Mintea mi s-a dus năvală.
Nu prea s-a schimbat nimic,
Sunt cu 10 ani mai mic!
... în versuri ... 