Reclădit între noroaie
Stai în urmele de ploaie,
Balta ţi-a crescut în gură
Şi dansezi în căzătură!
“- Te grăbeşti? – Spre viaţă lungă,
– Unde-i zâmbetul? – În pungă!”,
Fără curbe în expresii,
Creşte lista de obsesii.
Mintea ta nu se mai plimbă
Dinţii au rămas în limbă,
Orice anotimp îţi schimbă
Doar bujorii din oglindă!
Oare-n lumea ta eternă
Râde umărul în pernă?
Numerele ştiu a scrie?
Aripi cresc din colivie?
Ploaia ta orbeşte-mi toarnă
În priviri un pic de toamnă
Şi-mi dezleagă mânile de cer.
Ziua ta cu-atâta vrajă,
Peste noaptea mea de strajă,
Gălbeneşte gânduri fără fier.
Apa-ţi tremură pe gene
Rătăcindu-se în vreme,
Tu de-atâta ploaie nu te miri?
Istovită, mâna strânsă
Zgârâie pământul! Însă,
Înverzeşte toamna în priviri!
Adio! Prea târziu îţi spun. Sau nu?
Palid vocea cui coboară-n vale?
Din ecouri: Eu şi Tu!
Ochii i-am uitat închişi. Să fug?
Iarăşi felul tău mă lasă moale
Şi genunchii mi se scurg.
Mi-ai lovit cu vise clipa,
Dar tresare-n aer zborul! … Oare
Ţi s-a desfăcut aripa?
... în versuri ... 