Archive for September, 2013

Taifun

Posted: September 30, 2013 in Sortimentale

Taifun,
Cuvântul care-mi stă pe buze-acum,
Îl desenez pe unica hârtie
Vie
Ce-a mai rămas
Ne-atinsă de privirile de “bun rămas”.

Creionul meu cu inima în vârf zbătându-se,
De-atâta frică să n-o dea pe jos,
S-a prăbuşit cu ea pe albul sfânt al pânzei, liniştindu-se
Mi-a imprimat două perechi de aripi, ambele pe dos
Ca urmele de buze
Care-n loc să strige “Te iubesc”,
Şoptesc din ce în ce mai vinovate scuze
Sau orice altă neintenţie în “-esc”.

Apoi creionul gri s-a-nfipt în minte,
Mi-a aruncat prin colţuri de hârtie oseminte,
În centru un fuior de ameţite curcubeie
Şi-un lacăt care semăna cândva a cheie.

În suflet, nu! Nici să nu încerci să te strecori!
El unicul mai ştie amintiri despre culori!

Dar cât crezi că te aperi cu-o bărdiţă
Când şi aşa ai literele ferfeniţă?
Mi-am scris şi sufletul într-un final
Pe orişice prăpastie de mal.

L-aş fi vândut lui Necuratul, nu lui Dumnezeu,
De-aş fi ştiut că viaţa-mi desenează chipul tău.

Advertisements

Linii

Posted: September 18, 2013 in Aberatiuni mondene, Sortimentale

M-a mângâiat cu unghia pe Linia Destinului
Săpând uşor în hăul plinului,
Rupându-mi Ridul Inimii în două,
Uscându-mi Albia Gândirii …
(Tari sunt Malurile Firii
De când privirile nu plouă.)

Brusc, s-a-nfipt cu dinţii
În Muntele Minţii,
Apoi îmi sărută
Aţa Vieţii scurtă.

Copilă nebună,
Am palma pe lună!

Stafie vie

Posted: September 6, 2013 in Sortimentale

M-am prins cu sufletul de mâna ei,
Ea – cea mai rară din femei.
“Promite-mi că mai vii!”
Alunecând printre stafii
Mi-a spus s-aştept.
“- Promiţi?
– Promit. Aştepţi?
– Aştept …”

Prezentul meu e-un teleferic
Ce plimbă cultul ei magnetosferic,
Preface-n aburi urma ei fierbinte
Ce-a împărţit silabe în cuvinte.

Călătorind în visul meu prin spaţii,
M-opresc să-ntreb de ea în staţii;
Planete, stele, galaxii
Au dat din umeri. Ce vrei? Sunt nişte vechi copii.
Întors în patul fără conţinut
Zâmbesc. Trecutul încă n-a trecut!

Poate când moare o stafie
Cerul pe toate le învie!
Aştept …

Toamnă timidă

Posted: September 2, 2013 in Stihii

E o zână fără forme
Din povestea fără nume
Scrisă de-un poet pe ciorne
Şi lăsată-n vârful lunii.

S-a-ntâmplat ceva, căci, iată,
Nu mai plânge toamna frunze,
De la vara care-o ceartă
Înverzită-şi cere scuze!

Ea, fricoasă ca un mugur
Tremurând în primăvară,
În copacii ce se scutur,
S-a urcat şi nu coboară.

Nu raspunde nici când cheamă
Iarba stofa ruginie,
Nici când aripi fără teamă
Din înalturi o adie.

Are buzele răscoapte,
Sânii plini de roadă multă,
Tot mai goală pare-n noapte,
Ziua e tot mai adultă!

Şi timidă, admirată
Ca fecioara de-al său mire,
Va cuprinde lumea toată
Şi va coborî-n privire!