… în versuri …

Cu glasul ud
Înjuri aiurea norii,
La geamul mut
Te plângi în şoaptă ploii
Dar, e-n zadar.

Ce să-ţi mai spun?
Un cimitir mi-e gura.
Mai am tutun
Şi îl respir cu ura.
Clar, plouă iar.

Atâta ştiu,
Era ceva cu nume.
Voi fi mai viu
Doar în cealaltă lume.
Sfânt, nu mai sânt.

Să nu te pierzi
Tot căutându-mi drumul,
N-ai să mă vezi
În ploi să dau cu pumnul
Când n-o să cânt.

Iar te plângi, iar mă strângi,
Iarăşi taci când nu taci.
Mă-nţelegi, mă dezlegi,
Mă urăşti fără măşti.
Vrei să fugi, mă alungi,
Unde cazi nu sunt azi.
Cer – venin din senin …
Ai păstrat ce-am uitat.

Dar ce contează mâna care
Cândva prin nori făcea cărare
Când astăzi tremură şi tace
Şi ploaia-n cer de cap îşi face.
Ne-am tot visat în doi pe mare
Fugind de lumea care moare,
Dar am ajuns-o noi din urmă.
Nu poţi iubi murind în turmă …

Tu eşti urma mea din străchini,
Cearcănele de sub ochi,
Eşti dulceaţa mea de cătini,
Mă împingi, mă scoţi din gropi.

Asta e, sunt prins în mreje,
Mi-a fost scris să fiu captiv,
De deochiul este lege
Pentr-un rob contemplativ.

Mă visez mergând pe valuri
Spre un răsărit virgin,
Dar m-aştepţi şi-n idealuri;
Fericire-mi eşti şi chin!

Şi de fiecare dată,
Hotărând să te supun,
Iluzoriu te dai toată …
Fericit sunt şi nebun!