… în versuri …

Nu vreau să crezi în superstiții
(Biserici pentru norocoși),
Cum cred în dragoste smintiții
Și-n pace cei fricoși.

Nu vreau să crezi în nemurire
Cu cât ți-e pasul mai pământ.
Și de pe cerul în sluțire
Cad stelele pe rând.

Nu vreau să crezi în aparențe,
E ceața gândului frumos,
Minciună fără de carențe
Și flori ce nu miros.

În tine vreau să crezi în schimb,
Iubește ce nu poți ierta.
Cuprinde-mă și ține-mă un timp …
Cu rimă,
Pana ta!

PS: Știu, zborul câteodată te face prea absent,
Când trece peste margini, te rog, să fii atent!

Stătea.
Mă lega nebuneşte de ea …
Nu ştiu cum reuşise;
Eu – actorul ce stă în culise.
Eu – cerşetorul cu pofte selecte,
Eu – Dumnezeu cu o mie de secte.
Eu – critic rebel al propriei firi,
Eu – nepăsarea crescândă din miri.
Eu – înviatul trăind în morminte,
Eu – nu mai merg ci privesc înainte.
Eu – pădurar într-o lume de plastic,
Eu – paralel cu starea “fantastic”.
Eu – umbra mică a visului tânăr,
Eu – urmă în ghips ce-n cărare atârnă.
Eu? Tocmai eu să ma las încleştat?
Funii să-mi lege sărutul de pat?
Să-mi astâmpere pasul? Să-mi şoptească încet
Când urăsc tot ce este inert?

Stăteam.
Nebuneşte de ea mă legam …

Îmi ești atât de ieri,
Uitate primăveri,
În brațe mă-nflorești.
Atât de ieri îmi ești!

Îmi ești atât azi,
În vara ta mă cazi,
La sânul tău mă crești.
Atât de azi îmi ești!

Îmi ești atât de mâine,
O toamnă din țărâne,
În ochii mei rodești.
Atât de mâine-mi ești!

Îmi ești atât de dragă,
Tu, partea mea întreagă
Ce mintea mi-o golești!
Atât de dragă-mi ești!

Îmi ești atât de caldă,
Tu, iarna mea înaltă,
Cutremurul plăpând.
Îmi ești atât de gând!

Îmi ești atât de-atât …

Mă tem!
E calea dintre vreau și vrem,
O pasăre ce doar coboară
Ținându-și zborul subțioară.
Respingerea ce dă vibrații
Și-alungă îngerii în spații.
Momentul mut
Ce tremură și sabie, și scut,
Atunci când doar o singură privire
Dezbracă-un cerșetor în mire …

Să vreau! Să vrei! Să vrem!
Atinge-mă! Nu mă mai tem!

“Mă tem!”
A fost primul poem.
Apoi, din ce în ce mai hotărât
Ți-am tremurat “Îmi ești atât …”.
Pana voia să mă refuze,
Dar “Legământ”-ul dintre buze
A fost atât de insistent
Încât mi-a plâns pe margini “Fii atent!”.
Așa s-au scurs mai multe clipe:
“La sânul tău”, “Mai vreau”, “Pe nesfârșite”.
Când din “Făptura ta întreagă”
Am șters ce încetase să m-atragă.
Cu orice “Încăpățânare”
Ieșeai “Mai strâmbă”, “Ca oricare”.
Suspicios pe tot ce-i lângă
Am scris “Te-aștept” cu mâna stângă.
Te-am căutat într-un “Blestem!”,
Dar iarăși începusem să “Mă tem!” …

Superlativele cu tine
Le-am strâns într-un volum: “Cu cine?”!