… în versuri …

Eu? Sunt zugravul unui zâmbet,
Mă chinui să îndrept păreri,
Pe valea cugetului șubred
Pornesc lucid spre nicăieri.

Mi-e forma buzelor neclară
Și pasul calcă peste tot,
Ungherele de primăvară
Să le descopăr nu mai pot.

Nu, nu, nu caut absolutul,
Așa sunt eu, un rătăcit,
În ochii mei e verde lutul
Peste jăratecul răcit.

Cărarea inimii din iarbă,
Pe care pietrele cobor,
Și picăturile de iarnă
Sunt amețelile din zbor.

O păpădie răsuflată
Prea galbenă și prea pământ,
Va înflori și altă dată
Să-și smulgă pletele în vânt?

Nu am greșit sau doar o dată
Când am uitat să mai iubesc.
Din orice ploaie necurată
Culeg păreri și zugrăvesc …

E primăvară, frumos anotimp,
Fluturii zboară spre cei care simt,
Cască luceferi în ochii cuminți,
Nourii teferi se-mpacă fierbinți.

În primăvară cu totul te muți.
“Hei, domnișoară, ce sâni pricepuți!
Sunt un golan, te invit la cafea!”
Peste un an mă-nsurasem cu ea.

E primăvară, avem trei copii,
Seară de seară suntem jucării;
Le-ai recitat să adoarmă frumos,
Nemângâiat te iubesc mânios.

În primăvară te vreau tot mai mult,
Ca prima oară la tine mă uit.
Prea mare-i șocul din mâinile moi,
De-ar da norocul acesta și-n voi!

E primăvară, la fel ca atunci,
Doar că în păr mai păstrăm niște fulgi,
Tacem mai des și pășim mai atent
Chiar dacă inima bate atlet.

În primăvară privim hotărăți,
Judecătorii-s ca niște pârâți.
Vieți cât de multe Domnul mi-ar da
Voi fi golan. “Te invit la cafea!”

Sunt alb,
Am mâinile curate
Cu linii înnorate,
Mă legăn peste margini
La început de pagini.

“Iar m-ai trezit din întâmplare,
Scânteia ochilor mă doare,
Doar știi, cuvintele nu pot trăi în vise,
Respiră-mi o poveste pe genele închise.

Nu te grăbi, stai jos, nu-mi spune totul,
În palme primăvara ne va ghici norocul,
Va netezi orice prăpastie sau munte,
Va înverzi corăbii să ne iubim pe punte …”

O, draga mea, nu ai de ce te teme,
Nu ne-am văzut de-atâta vreme,
Oare mai ții tu minte cum la-nceput de primăvară … ?
Mai bine scriu să nu te sperii iară.

” … Motivul neculorilor din mine
E iarna nopților cu rime,
Iar mărțișorul meu e-un ghiocel cu spini,
Ascunde-l pe sub piele de ochii mei străini,
La pieptul tău cuminte se va-nroși de cald.
Privește-l, este noapte,
E ca și mine alb! … “