Nu-mi cere să uit că sunt cel care moare
Când norul plecând lasă umbra-n cărare,
Când marea-şi aruncă izvorul în aer,
Când munţii sărută icoana lui Baer.
Nu-mi cere să las trandafirii din mână
Când spinii pătrund mai adânc în lumină,
Când doi licurici cuceresc Supernova,
Când tras prin inel e fidel Casanova.
Nu-mi cere mai mult decât văd printre iarbă
Când vinul e mut şi mâna e oarbă,
Când praful de jos curcubeul pătează,
Când pentru deşert minciuna e oază.
Să-mi iei numai ce nu pot vinde-n tăcere;
Doar gândul ce rupe şi pune bariere,
Doar fleacuri ce-n inimă cresc o avere,
Doar şoapta ce-atât de puternic te cere!
... în versuri ... 