Când a văzut cum ochiul geme,
De visul ce-a chemat furtuna
Şi-mi fură genele într-una,
Un vultur mic şi fără pene,
Căci mi le-a dat una cu una,
S-a aşezat la mine-n gene.
Acuma zbor clipind din vise,
Mă urc deasupra tuturor,
Iar uraganele nestinse
Le simt pe toate sub picior.
Şi mă priveşte cum adorm
Un vultur mic şi fără somn …
Ţii minte o seară frumoasă, mai ţii ?
Pe la urechi îţi puneam păpădii,
Mă sărutai pe obraz, ce noroc,
Că sentimentul era reciproc.
N-aveam nicio grijă, n-aveam nimic,
Frică mi-era de-ntuneric un pic.
Fără jenă spuneam “Te iubesc”,
Aveam paişpe ani, parcă-aşa mi-amintesc.
R-n:
Pe o rază
Evadează
Nu contează
Dacă eşti în urma mea.
Doar comună
Este luna
Ce adună
Raza mea şi raza ta.
Ţii minte vremea când tinerei
Seară de seară prin parc şi alei,
Mă sărutai – îţi spuneam poezii
Ia spune dacă, dacă mai ţii ?
Norii din suflet şi timpul urât
Le alungai cu un zâmbet – atât.
Fără jenă spuneam “Te iubesc”,
Aveam douazeci, parcă-aşa mi-amintesc.
R-n:
Înconjuraţi de nepoţi şi copii,
Iarna ţi-a copt în păr păpădii,
Seară de seară ne amintim
Cum ne iubeam, cum ne iubim.
Poate că timpu-i de vină, nu ştiu,
Dar eşti mai frumoasă, eu mai hazliu.
Fără jenă îţi spun “Te iubesc”,
Nu ştiu câţi ani am, nici nu mi-amintesc.
Geamul pe zi ce trece e tot mai decolorat,
parcă cineva l-ar spăla pe-ascuns, pe dinafară.
Sau poate l-au deocheat privirile
atât de multe în ultima vreme ?
Au început să mă întristeze frunzele …
De căderea lor ma tem.
Mi-e teamă de copacii goi,
ca şi cum s-ar dezbrăca pe timpul acesta rece să facă baie,
o baie de zăpadă.
Mai ieri băteau în geam ritmurile toamnei,
astăzi acoperă gleznele copacilor;
ce păcat, ce păcat că frunzele mor exact când începe toamna.
Şi geamul ăsta afurisit …
O să-l spăl şi pe dinăuntru
până la primăvară, până la cea mai apropiată primăvară !
Privim atent cum trece timpul,
Cum trec pe rând zile din an;
Prin anotimpuri reci şi calde
Păşim aproape în zadar.
Privim spre norii care pleacă,
Ne bucurăm de lipsa lor.
Uităm că datorită ploii
Răsare verdele din noi.
Visăm doar lucruri efemere,
Ne-mpiedicăm gonind spre ele
Şi aşteptăm de sus pomene,
Când aruncăm cu pietre-n stele.
Şi nu mai râdem, nu glumim
În loc de zâmbete – rânjim,
Iar dragostea către aproape
Cu orice pas e mai departe …
... în versuri ... 