Aș culege toată mierea
De pe malul unei flori,
Legănând în piept părerea,
Aș cânta-o pân’ la nori.
M-aș opri din zbor pe munte
Timpul să-l privesc în ochi,
El să-mi dea în păr secunde,
Eu – clepsidrele cu gropi.
Apoi valul stâng al mării
Să-l arunc între dorinţe,
Celălalt – peste corăbii,
Să dea viaţă nefiinţei.
Dar, îmi ia din toate celea
Cercul deselor uitări …
Tu, te rog, să fii părerea
Ce mă-ntoarce din cărări!
Poate nu-s cine ești,
Și nici tu cine sunt,
E devreme să pleci,
E târziu să m-ascund.
Uit de toate când râzi
Și când taci e la fel,
Cască ochii tăi blânzi
Peste visul meu chel.
Ce căutăm şi ce găsim?
Întinerim – îmbătrânim,
Încape totul în secundă
Cu ochii deşi, privirea scundă.
Atingem orizonturi mari,
Din ce în ce mai mulţi zidari
Ridică-n lună mari castele;
Uşor se schimbă “Ea” în “Ele”.
Copii frumoşi în balansoar,
Nebuni tăcuţi pe trotuar,
Audieri între lăcaşe
Şi cele patru puncte laşe.
Nu mai privi spre emisfere,
Atârnă-ţi vorbele-n cuiere;
Doar mugurii din geam măsoară
Cât de târziu e primăvară!
... în versuri ... 