De unde-i vremea asta
Ce larg întinde brațul
Întinerind năpasta,
Trezind la viață lațul?
Și-a prins în pași duminici
Calcând atent pe hore,
La gât atârnă mimici
Din frunze incolore.
Nu înțeleg de plânge
Sau râde răgușită
În noapte când o strânge
O zi mai fericită!
Prin codru să asculte
Un ciripit de cioară
Când pe cărări de munte
Nici piatra nu coboară!
O fi cumva uitată
De prințul din poveste
Și-acum nemăritată
De viață ne păzește?!
Nu cred că n-are suflet
Și nici că n-are mamă.
Poate de-atâta umblet
Îi râde-n tălpi o rană?
... în versuri ... 