Archive for February, 2023

Inimă de lapte

Posted: February 6, 2023 in Aberatiuni mondene

Am o inimă de lapte
Învelită în păcate,
Prăfuită de arginți
Prinși în găuri de la dinți.

Am legat de ea o lună
Și-o biserică nebună.
Un țambal pe o batistă
Peste o privire tristă.

Nouă ceruri din copite
Și o mie de ispite,
O iubire pe vecie
Și un vin fără beție.

Jumătate de icoană,
Sărăcia sub coroană,
Siguranța și un poate,
Și-un curaj pe jumătate.

Un spital și-o poezie,
Și o moarte ce învie.
Cărți uscate între frunze,
Tălpi ștergându-se de buze.

Un borcan de curcubeie,
Pe Hristos într-o moscheie,
Un creion cu mâna ruptă
Și o pace fără luptă.

Două aripi și o groapă
Într-un bulgăre de apă.
Și o stea să-mi lumineze
Cerul meu de ipoteze.

Ca să nu mai pot să număr
Funiile de pe umăr,
O arunc spre cer și, iată,
Am o inimă de piatră.