Şi una pentru generaţia mai mică. Nu că aş fi departe de ea, dar totuşi …
Uite vine Moș Martin
Legănat și tace.
Zice c-a picat din pin,
Nasu-i plin de ace.
Și se vaietă, sărmanul,
Căci stătea pe-o creangă,
Care cică s-o fi rupt,
Când ii lumea dragă.
Lasă că știm noi răspunsul,
Ce mai ghicitoare!
Când se simte bine ursul?
Nu când fură miere oare?
Acea zi în care eu,
Dacă va vrea Dumnezeu,
Întâlni-voi dragostea
Doamne, cât de tare-aș vrea.
Să pot spune “Te iubesc!”,
Să pot spune “Te doresc!
Am să fiu Soarele tău,
Precum tu Pământul meu
Ești al vieții mele sens,
Te iubesc, iubesc imens!”
Astea-s vorbe de nebun !!!
Totuși, una vreau să spun …
Dragostea – euforie,
Dragostea e nebunie.
Asta-i tot ce îmi doresc,
Doamne, vreau să-nebunesc ! …
Ce zi frumoasă!
Aş vrea să fiu străin de casă,
De tot ce-mi lasă fruntea creaţă,
Să mă cuprindă razele de soare
Prin roua firelor de iarbă deasă – un şir haotic de mărgăritare,
copil născut din dragostea pământului cu ceaţa,
podoaba dimineţii, ce astăzi mi-e mireasă.
Ce zi frumoasă!
La fel ca tine de frumoasă …
Tu, adiere dulce,
Esti adevăr şi esti minciună.
Mă mir cum de ai chip şi eşti făptură.
Ce zi frumoasă!
Îmi plimbă gândul clipele ce or să vină
Şi Luna, ah Luna ! Cu tot cu Stele la un loc,
Cu tot cu Soare, da! cu tot !
Sunt mai frumoase, parcă, când îţi luminează chipul
O, nu! Tu nu ai nici o vină …
De vină sunt doar eu
Şi chipul tău,
Şi o fereastră,
Şi-această zi frumoasă …
Cărăruie şerpuindă,
Ce dispari în depărtare,
Laşi în urmă amintirea,
Ce mă bucură şi doare.
De piciorul stâng mă leagă
Capătul pornind din mare,
Orb piciorul drept visează
Capătul ascuns de zare …
Azi te-am alungat în rânduri
Îngrădite-n patru scânduri,
Îngropate-adânc în mări,
Ferecate-n patru zări.
Am spălat și haina, care
Te-a cuprins atât de tare
Și am șters din ochi plăcerea,
Când îmi innorai vederea.
Și auzu-n seri confuze
L-am găsit la tine-n buze.
M-am certat cu gândul, care
Tot la tine vrea să zboare.
Numai la tine mi-i gândul, numai la tine, Primăvară!
Primăvara vine,
Albinuţe pline,
Seri mirositoare
Şi livezi în floare.
Vara vine caldă
Ca o pâine albă,
Curcubeu răsare
Din două izvoare.
Toamna vine multă,
Doinele ascultă,
Stoluri mari de frunză
Vântul le amuză.
Iarna va cuprinde
Ce-a fost înainte
Şi dospeşte iară
Altă primăvară.
Ieri am văzut un înger zburând,
Pășea prin văzduh abia atingând
Cu gleznele albe bătrânul pământ.
Avea ochi albaștri ca apa din mare
Și păr auriu – păpădiile-n floare;
Coapte cireșe obrajii avea,
De lumea mirată – mirată zâmbea.
Salcii în verde pe umeri apun
Și tinere ramuri își iau rămas bun,
De sânii de fragă – muguri tresar,
Precum doi actori din cortină apar.
Azi în același loc mă petrec
Și zilele trec, și nopțile trec.
Un înger de ieri, un înger de ieri,
Un înger de ieri și astăzi aștept.
Ieri am văzut un înger zburând,
Plutea prin văzduh abia atingând
Cu genele calde cerul adânc.
Amu’, cică, într-o zi
Se zvoni, se auzi
Va ieşi prin lume porcu’
Să îşi caute norocu’.
S-o fi săturat probabil
De un buletin valabil
Până de Craciun şi-o zi
Şi-o fi zis: “Fie ce-o fi!
De când mă gândesc să fug
Peste dealuri s-o apuc
Unde nu mai văd nici ochii,
Unde liber pot să grohăi.
Ei şi ce dacă sunt mare
Şi mereu cer de mâncare,
Chiar de nu aduc folos
Şi nu ştiu ce-i aia post?
Sunt şi eu ca toată lumnea,
Prezentându-mi naţiunea
Şi din acte se citeşte:
Sunt un porc – vorbesc porceşte!
Şi nu pot să fiu din aur,
Nu mă-asemăn cu-n balaur,
Nu am aură de prinţ,
Nu îndeplinesc dorinţi!
Nu că aş avea probleme,
Dar ştii tu, sufletul cere
Nu doar strachină cu resturi,
Cere muzică si versuri.
Ieri am auzit concret
Despre porci din Parlament
Ce e ălă, habar n-am,
Altă ţară-acelaşi neam ?
Şi cum nu poţi dintr-odată
Sângele să-l faci în apă
M-am gândit: trebu’ urgent
Să migrez în Parlament.
Şi sunt responsabili, fraţii,
Căci conduc non-stop pe alţii,
Eu de când ma ştiu micuţ
Am visat să fiu şefuţ.
Şi nu-ţi trebu’ multă carte
Doar să ai mapă cu acte
Cu copita să votezi
Legi ce nu le înţelegi.
Te mai întâlneşti cu oameni
Când se fac simpozioane
Şi ca să nu fii urât
Te mai dai cu fon de rât.
Lasă că la primăvară
Îmi fac viză – ies din ţară
Şi cum sunt băiat deștept
O s-ajung în Parlament.
Văd că s-a făcut cam frig
Nici mâncarea n-a venit,
Dar nu-i bai, mâine-i Craciunu’
Şi mi-am pregătit colţunu’ … ”
Şi-a visat o noapte-ntreagă
Cum spre alte lumi aleargă
Că vorbeşte din tribune
În limba porcească lumii.
Pân’ aici a fost frumos,
Însă toate au un rost.
Dacă porcu ne conduce,
Chiar de-şi face semnul crucii,
Toţi ca unul vom trăi
Până de Craciun şi-o zi …
Şi dacă într-o bună zi
Nu vei mai fi,
Alături nu vei fi …
Îl voi ruga atunci pe Dumnezeu
Să te mai lase jos,
Încă o veşnicie doar,
Îl voi ruga frumos.
Iar mie? Eu nu vreau nimic!
În plus nici o secunda,
O veşnicie te-aş privi de sus –
Atâta mi-e de-ajuns.
Zâmbetul cu care ies de obicei vineri de la muncă, astăzi l-am adus până acasă îngheţat. Nu ştiam că gerul te poate face să râzi încontinuu! Şi din starea aceasta de fericire, oarecum (ne)natural prelungită, au ieşit urmatoarele:
“Vai, iubitule, uite cum ninge,
Uite cum totul se-mbracă în alb
Şi fulgul acesta în palmă se stinge!
Săracul, poate că plânge?”
“Nu plânge, că-i bine şi cald.”
“Uite, iubitule, un piţigoi!
În noapte, săracul, şi-o fi pierdut pomul.
Cu-atâta jale se uită la noi
Ţopăie, cântă: un’-doi, unu-doi!”
“De unde? Face gimnastică omul”
“Dar uite caţelu-n zăpadă micuţ!
Latră şi muşcă troienele moi
Poate ii foame! Iubite, te uiti?
Of, iară eşti singur deşi suntem doi!”
“Alege: pe tine, pe el sau vă pup pe-amândoi?”
... în versuri ... 