Archive for December, 2014

Ningea

Posted: December 29, 2014 in Putina proza, Sortimentale

Ningea. De parcă era ultima ninsoare și ei trebuiau să o salveze.
Cu limbile scoase afară, încercau să nu rateze niciun fulg. În special pe cei mici.
Ea din bunătate și milă, el din plagiat.
Gura ei – orhidee, a lui – excavator. Asta e, de la stat mai puțin, de la Dumnezeu ce-a mai rămas pe stoc.
Excavatorul, cu gura plină, a spus ceva. Orhideea, neîntelegând, l-a sărutat.
Au făcut schimb de fulgi. În București ninsoarea are gust de manele cântate de Iris.
Au tăcut amândoi dând din cap. El pe “Baby, baby, baby, tu vei fi a mea”, ea pe “Cry Baby” și zâmbea.
A ridicat-o în brațe să ajungă la fulgii mai copți din vârful copacilor.
Îi băga ca pe niște cireșe în sân. În sânul lui.
Ea culegea în continuare roada, lui îi creștea nivelul de zăpadă din cap.
“E bărbat, trebuie să rabde”. “E femeie, trebuie …”
Ea, cu ochii umezi, l-a sărutat iarăși. El, cu pielea udă și fără experiență, nu a avut nimic împotrivă.
Au mai strâns fulgi o vreme până nu a mai căzut niciunul. Până a început timpul să se dea înapoi.
Mașinile mergeau invers, prețurile se micșorau, păsările zburau cu ciocul în urmă,
trecătorii se salutau cu “La revedere”, colindele în metrou, cântate invers, păreau discursuri naziste.
Frunzele se prindeau înapoi de copaci. Întâi putrede, apoi galbene.
Se făcuse toamnă.
S-au oprit în ziua în care s-au întâlnit sau ar fi vrut să se întâlnească.
În august.
Ningea.

Advertisements

Cadoul pe care nu-l am

Posted: December 24, 2014 in Sortimentale

E Craciunul, iubito. Ca-n fiece an,
Îți trimit un cadou pe care nu-l am,
Iar tu nu-l primești fericită și spui
“Îmi place, iubite, chiar dacă nu-i.”

Și-apoi ne plimbăm într-un parc născocit
În care niciunul din noi n-a venit,
Pe urmele noastre nici fulgii nu cad,
Nici tu nu ești albă, nici eu nu sunt alb.

Noi nu ne-am visat, am uitat să dormim,
Nici nu ne-am dorit, nici nu ne dorim.
Dar ce mai contează de sunt sau exiști
Când eu nu mă mișc, tu nu te miști.

“Îmi place, iubite, mai vreau să nu vii,
Să nu fii al meu, să n-avem copii.”
E Craciunul, iubito. Ca-n fiece an,
Îți trimit un cadou pe care nu-l am.

Pur

Posted: December 24, 2014 in Putina proza

E pură.
Chiar dacă îi circulă prin vene tutunul ca ploaia prin canalizările bucureștiului.
N-ai auzit-o niciodată tușind și are voce de înger.
Înger din ăla pe care dacă-l vezi, îți faci cruce și încerci să-ți stăpânești erecția.
Are așa un fel de a nu fi, un fel de ”caută-mă, fraiere”.
Și o cauți holbându-te la ea cu ochi de bufniță-n travaliu și nu o găsești.
(Din pură rătăcire.)
Iar atunci când o găsești sau crezi că ai găsit-o, îi transferi calorii.
Simți cum ți se scurge seva în ea, prin piele, prin aer, prin pământ, chiar și suflteul își face bagajele.
Te muți pe bucăți.
Apoi își închide porțile și începe interogatoriul, tortura și rearanjarea.
Îi place să facă puzzle-uri și nu citește niciodată instrucțiunile. Îndeasă bucățile până iese ce culoare vrea.
(Din pură încăpățânare.)
Alb sau negru, pe tine te doare-n sur. Deja nu mai ai treabă nici cu ea, nici cu tine.
Nu mai ai nimic. Nici glas. Deschizi gura și de acolo ies alge. Te gândești ce specie marină ești.
Mai ai o datorie, datoria de a nu muri prostește.
(Din pură obligație.)
Ar merge un vin fiert, îți spui și bei, însetat, apă dizolvată-n clor. Îți aprinzi o țigară.
”Ce mișto e să fii sur și să te doara-n culori de tine.”
După un timp se deschid iarăși porțile și îți transferă înapoi totul prin scrisori cârpite.
Citești și vezi cum îți cresc mâinile din urechi, urechile din tălpi, la subsuori ai ochii, vertebrele sunt intestine, stomacul îți învelește capul, simți bătăile inimii în scaun.
În sfârșit te doare-n inimă.
Te uiți în oglindă și încerci să-ți stăpânești erecția.
Ești pur.
(Din pură coincidență.)

PS: ”Mai caută-mă, fraiere.”

Și dacă-ar fi să nu mai ningă

Posted: December 22, 2014 in Sortimentale

Și dacă-ar fi să nu mai ningă,
Așa cum n-a mai nins demult,
Nici ploile nu se mai schimbă,
Ne vom preface într-un fulg.

Și vom zbura așa haotic,
Căzând pe buze și tăceri,
Topindu-ne apoteotic,
Pân’ astăzi n-o să fie ieri.

Cristalul nostru singuratic
În timp va dispărea, iar noi
Vom aștepta primăvăratic
Să-nmugurim în alte ploi.

Post

Posted: December 22, 2014 in Aberatiuni mondene

Și ne mințeam.
Spunea “Sunt văduvă”, “Vreau să fiu și eu” îi spuneam.
Îi părea rău de ceva și zâmbea.
Mai era și-un copil undeva, care-mi spunea Tată
Și-mi arăta niște vată.
E prost ca taică-său, dar măcar știe ce vrea.
Mâncam și eu cândva vată
În lipsă de tată.
Așa e normal, să semănăm,
Copiii altora cu tații altora, femeile între ele,
“Bună” cu “La revedere”.
Avea păr pe cap și cam atât, mai puțin o suviță
De ștrengăriță.
Și-a ascuns-o după ureche
Ca pe-un suflet pereche.
Nu vreau să-i fac iluzii că aș mai lăsa-o văduvă. Tehnic nu e posibil.
A încercat să plângă. Am râs. A renunțat și mi-a zis că-s bou.
Nu e bine să te contrazici cu o femeie când ești bou.
Era de Paște. Am spart câte-un ou.
Al meu era putred, al ei încă nu.
Mi-a întins albușul pe piatră, ca o virgină,
Mi-a sărutat lipsa și a scuipat,
Și-a luat vata de mână și mi-a arătat fundul. Scuipasem și eu.
A uitat să lase florile. Așa face de fiecare dată: aceleași flori, același miros de plastic.
Când era tânără voia să se facă artistă doar pentru mine.
O aplaudam numai când pleca. Aplaudam direct din pat. Și acum bat din palme.
Oasele ciocnindu-se nu se aud de departe, așa că nu s-a mai întors.
Acum oare pe cine mai scuipă?

Ea e văduvă, eu am fost,
Ea mai trăiește, eu țin post.

Șterg

Posted: December 18, 2014 in Sortimentale

Îmi place să șterg
Pe unde mai merg,
Șterg totul, uitări, amintiri,
Cum cade întruna toamna pe știri.
Șterg hainele pline de praf
În formă de autograf,
Șterg flori de petale
Crescute sub zale,
Albina de miere,
Sărăcia de-avere,
Ceasul de ace,
Gândul de pace.
Orice boală ce pleacă sau vine,
Îmi șterg îndreptările de la, spre tine.
Scriu și-apoi șterg, șterg și-apoi scriu,
Îmi șterg și pământul de sub sicriu.
Totul e gol înapoi și-nainte,
Sunt vidul uitat ce nu ține minte.

E ultima dată când șterg ce n-o să mai șterg,
E prima dată când zbor ce n-o să mai merg …

Cărțile cărării

Posted: December 10, 2014 in Sortimentale

Ești ca o pagină din fiecare carte
Pe care le citesc neîncetat,
Un șir confuz de ne-ncepute fapte,
Cărări ce duc aiurea spre orișice păcat.

Am încercat să fac din ele o poveste
În care să apar și eu un episod,
Dar țărmul tău pe mare a fost și nu mai este,
Iar din adânc spre ceruri nu curge nici un pod.

Ajuns la poarta iernii, încerc să nu colind,
Cuvintele cântate de tu, de eu, de noi,
Dar tremură în brațe când n-am ce să cuprind,
Colindul nostru, doamnă, din pace și război.

Am devenit fără să cred smeritul depărtării,
Un pelerin cu dorul veșnic aplecat,
Ce rupe câte-o pagină din cărțile cărării
Cu ne-ncepute fapte ce nu s-au terminat …