Să-ţi cânt de dragoste, încet,
Să nu trezesc, de ieri, motivul;
De scriu din nou, de mă repet,
Ascunde-mi noaptea negativul!
Să te sărut flămând şi prost
Ca pe-un hoinar o ploaie caldă.
Voi creşte-n palme adăpost
Şi-apoi îţi voi cădea sub talpă!
Oricât de des nu te-aş uita
Să fii acolo unde duc
Şi umbra, şi cărarea mea …
Regina unui cuib de cuc!
Dar când nu voi putea să vin
Sau nu voi şti a mă întoarce
De-atâta gol în părul plin …
Te rog, să nu mă laşi în pace!
Eu, cel mai vrednic de nimic,
Cel mai comod între pierzanii,
Un nenăscut ce n-a murit …
Tot mai încet îţi cânt cu anii!