Eşti compus din mii de vise,
Albe pagini, ciorne scrise.
Lung e podul sub copită,
Zgârâi brânza necioplită.
Fără semne întrebarea:
“Tragi în tine rasuflarea?
Mielu’ gâdilat pe burtă
După Înviere zburdă?”
În curentul fără viză
Lenea îţi mai bagă-o priză.
Suflă-n borşul lumii buza
Să nu te mai frigă scuza.
Mândru, şchiopătând, din cană
Bei trofeul pus în rană.
Te mai plângi pe nemurire,
Nu dai mucii pe albire!
Cu trei capete izvorul,
Nu-ţi mai satură ulciorul.
Grea săgeata, strâmb şi arcul,
Nu te mai ascultă sfatul.
Stă în inimă pătată
Spuma laptelui uscată.
Ochii în nepotrivire
Sprijină o amintire …
“Du-te, nu mai sta!”, iţi spune
Din pământ o rugăciune!
... în versuri ... 