În spartele oglinzi
Ce ne servesc drept suflet
Ne sărutăm timizi
Luceferii din frunte.
Și nu ne pasă felul
În care visul doare,
Doar ăsta ne e țelul:
“Ce nu mănâncă – moare”.
Pe străzile supuse
Unde nimic nu crește
Cu zâmbete obtuze
Trec gălbenite fețe.
Cu creierii laconici
Mai mari decât toți munții
Ne patentăm în cronici
Inteligența burții.
Necinstea și grandoarea
Asta ne e natura
Afară ținem floarea
În casă creștem ura.
Când vom scăpa de ele
La umbra altui soare
Scăldată-n ploi de stele
Iubirea va răsare!
... în versuri ... 