Plouă peniţa pe foaie
Cum plouă la geam, subţirel,
Pe străzi se adună şiroaie;
Sunt gânduri căzute din cer.
Şi par aşa toate grăbite,
Zâmbind parcă fără prilej,
Dansează în valuri şi cântă:
“Ne ducem spre mări val-vârtej!”
Desculţă rămâne peisajul,
Se scurg picături de pe ram,
În nouri îşi cată motivul
Peniţa lipită de geam.
Am aripi, pot să zbor
de când ochii noştri au colorat pentru prima oară obrajii,
de când gândul meu te caută în fiecare dimineaţă,
de când toate cuvintele mele îşi găsesc liniştea în tăcerea ta,
de când zâmbetul tău mă izbeşte de nori,
de când ochii mei uită să mai clipească când te oglindeşti în ei,
de când rimele mele s-au mutat la tine-n păr,
de când orice gest e un miracol,
o nouă zi, o nouă noapte,
un nou fior,
un nou izvor de şoapte …
Te rog, te rog să nu spui niciodată
că toate-s trecătoare
cu timpul toate-s amintire
că efemere toate sunt,
să nu-mi vorbeşti de apă şi pământ,
da, ştiu, vor trece ani,
vor trece anotimpuri,
acoperise-vor cu frunze şi nămeţi culorile din ale noastre chipuri,
dar voi păstra în ochi privirea neclipită,
în păr purta-vei rimele albite,
vom adormi cu genele-mpletite,
va curge lin izvorul şoapte,
o nouă zi, o nouă noapte!
Vântul aleargă,
Aleargă vântul
Pe tot pământul.
Florile leagănă,
Leagănă florile
Cu tot avântul.
Greierii cântă,
Cântă greierii
În liniştea serii.
Desculţă prin iarbă,
Prin iarba desculţă
Mă-nchin primăverii.
Iepuraşul când se culcă,
Dup-o zi de lucru lungă
Se preface într-un zmeu
Falnic strigă: “Ăsta-s eu!”
Şi se-nchipuie’mpărat
Pe-al pădurii răsuflat
Iar vieţuitoarele
Fug de-şi rup picioarele.
Vulpea şmechera, de frică,
S-a făcut cât o furnică,
Iară lupul cel viteaz
Ce mai urlă de necaz.
Chiar şi leul împărat
Blana mândră şi-a lăsat
Şi ca o pisică-n drum
Stă şi miaună acum.
A’mpăratului mărit
Slava-n lume s-a pornit
Din toate potecile
Vin pe rând soliile.
Fiecare câte-un sac
Plin cu morcovi pisălaţi
Să-i ajungă pentru supă
Până la iernat şi după.
Când se scoală dimineaţa
Iepuraşu-şi spală faţa
Cu o săritură-n tindă
Să se uite în oglindă.
În oglindă ce-a văzut?
Doi ochi mari cât un harbuz,
Două urechiuşi boţite
Şi, din doi, numai un dinte!
Cu urechile-aplecate
Iepuraşul, stând pe spate,
Auzi o gălăgie,
Oare ce putea să fie !?
Curios, fricos cum e
Îşi ciuli mustăţile,
Tremurând privi afară
Şi văzu că-i plin’ograda.
Cu legume de tot felul
Astea le-a adus căţelul:
“Să trăieşti!” îi strigă Cuţ,
Căci demult sunt cunoscuţi.
Uite asta vreau să spun
Se întâmplă şi acum
Că la ce râvneşti mai tare
Şansa împliniri-i mare … !
Mâna ta mi-adună visul
Rătăcit în tot abisul,
Înşirat în mii de părţi,
Fără margini, fără hărţi.
Te rog, fă-i din iarbă gene,
Leagănă-l dacă va geme,
Să-l cuprinzi cât rătăceşte
Şi să-l cerţi când se trezeşte.
Un mărţişor – al primăverii început,
Un mărţişor – al iernii blânde deşternut,
Un mărţişor – a sufletului albă parte,
Un mărţişor – în roşu inima iţi bate.
... în versuri ... 