Archive for February, 2015

Scrânciob

Posted: February 27, 2015 in Aberatiuni mondene

Mă prefac, sunt calm și moale
Mai zâmbesc sau doar încerc,
Sunt bolnavul fără boale,
Fac bagaje, dar nu plec.

Mă ascund ca o ocheadă,
Ca o șoaptă în plămâni,
Ca o iarbă în cireadă,
Ca o liniște în sâni.

Sunt, așa, mai mult în ciudă
Nici nu cad și nici nu cresc,
Și nici ploaia nu mă udă,
Și la soare mă răcesc.

Vărs tăcerea în cuvinte
Și cuvintele în păr,
Nu iubesc pe cel ce minte,
Nici pe cel cu adevăr.

Inima o strâng în palme
Pân’ începe a gândi,
N-am nevoie nici de haine.
Piele-n oase mi-aș sădi.

Ce fac eu? Ucid pluraluri
Și mă bucur că exist,
Dau cu valurile-n maluri
Și dispar când nu sunt trist.

Sunt invidiat, știu bine,
Toți doresc a mă vedea
Ca oricare, ca oricine,
Ca un băț în acadea.

Am o carte cu de toate,
Întâmplări care n-au fost,
Care se încep cu “Poate”
Și nu se termină prost.

Ca un hoț care nu fură
Mă strecot printre cărări,
Ochilor care nu jură
Eu le povestesc mirări.

Iar privirile acestea,
Pline ochi, dar fără tu,
Prefăcutu-mi-au povestea
Într-un scrânciob, da și nu …

Întrebările ascunse

Posted: February 26, 2015 in Aberatiuni mondene

La semaforul întrebărilor ascunse
Treceam răspuns la roșu infinit,
Când exclamam părerile nespuse,
Rotund, un semn de întrebare m-a oprit:
”Adică, dom’le, cum se face?
Cum poți să treci, așa, ca un erou?
Pe roșul nostru scrie “Pace”
Și “Întrebări fără ecou”.
Am mai văzut nerozi cu gura mare,
Cu pași ușori și umbra cheală,
De n-ai răspuns la următoarea întrebare –
Proces verbal pe plictiseală.
Ia zi, maestre în cuvinte,
Te văd, așa, vioi, dispus,
De ce răspunsul nu-i cuminte
Când întrebarea nu s-a pus?”
“Curată-i amintirea care
Își face singură trecut
Din tot ce încă nu mai doare,
Din tot ce poate n-a durut.
Iar întrebarea-i numai una
Ce scuipă ploi peste scântei,
Hai, spune-mi tu, de ce minciuna
Se teme de minciuna ei?”

De-atuncea semaforu-i verde
Și trec răspunsuri fluierând,
Și nicio întrebare nu se vede
În amintirile din gând.

Așa să mă descrii

Posted: February 24, 2015 in Sortimentale

Să mă descrii, așa, simbolic,
Nu vreau detalii anatomice să scrii,
Un verb la viitor cu ritmul melancolic,
Dansându-mă, așa să mă descrii.

Să-mi desenezi pe buze ochii-ți umezi,
Oglinzile în care-am dispărut,
Când încercai de frunze să mă cureți
Certându-mi toamna din văratecul sărut.

Să-mi pui în loc de umeri marea,
Corăbii putrezească-n părul meu,
Prin valuri, care nu aduc schimbarea,
Plutește-mă acum, plutește-mă mereu.

În loc de sâni un joc de neatinse urme,
Un tresărit în diminețile târzii,
Fiorul care ne-a ascuns de lume,
Iubindu-mă, așa să mă descrii.

Te-aștept să vii

Posted: February 23, 2015 in Sortimentale

Te aștept, iubito, cum așteaptă norul
Să se facă rouă la-nceput de zi,
Cum nu lasă noaptea să adoarmă dorul.
(Când te fură visul nu am ce păzi.)

Pe un drum ce pare că nu-i vezi sfârșitul,
Știu, e cale lungă să faci primul pas.
Cum, având dreptate, s-o faci pe greșitul?
Cum să cânți același cântec fără glas?

“Vino” se preface într-un fel de “du-te”
Și trimite marea valuri peste noi.
Numărând nisipul umbrelor pierdute,
Unu și cu unu nu mai face doi.

Hai, întinde-mi mâna, nu ai ce te teme,
De e marea strâmbă, plajele pustii,
E cărarea noastră plină de poeme.
Te aștept, iubito, te aștept să vii.

Cresc iarbă

Posted: February 22, 2015 in Sortimentale

Ți-am găsit în sfârșit talpa piciorului.
Era mereu lângă mine,
Un pic în urmă,
Un pic în loc de urmă.
Nu știu de ce, dar o căutam prin ceruri
Sperând că norii sunt urmele tale.
Credeam că o să fie ceva deosebit,
Ceva de care să-mi fie frică.
O talpă ca oricare altă talpă.
Mărimea 37, 5 degete, cel mic puțin strâmb,
Cel mare puțin prea mare,
Mirosind a pământ și a iarbă.
Am rupt un fir, l-am înfipt între gânduri
Și m-am întins într-un loc gol în formă de ce-ar fi putut să fie.
Priveam norii. Era mai mișto dacă miroseam a nori.
Ce să fac eu cu atâta pământ pe mine?

Plictisitoare

Posted: February 22, 2015 in Putina proza

Bună, sunt Andreea. Așa, și? Am eu ceva deosebit sau ești cu toată lumea așa? Numai cu femeile care ma ridică de jos. Dacă vrei, pot să te las în pace. Unul din noi tot o s-o facă într-un final. Ești cam cretin. Tu jignești toți bărbații sau numai pe cei care îți plac? Eu doar spun ce gândesc. Ești virgină? Mai ești și romantic. Numai cu virginele. Deci? Nu știu de ce îți răspund, dar nu sunt. Ar trebui să verific asta. Haha, cum? Crezi că mărimea contează? Ești funny. Am o listă pe care mereu o citesc înainte de somn, un fel de tatăl nostru, și e cu nume de tipe care au spus că sunt funny, dar s-au înșelat. Ultimul e Andreea, if you know what I mean? Parcă ești bunicul meu. A murit? Da. Ah, este un erou, îl și urăsc pentru asta. Bunica ne spunea că se ruga înainte de culcare, deși nu a fost niciodată la biserică, if you know what I mean? O! avem clasă, suntem ironică. Îți place să citești? Îmi place să cad. Kant spunea: “Melancolia îi face pe unii oameni să fie indiferenți la ce gândesc alții.” Când întâlnesc femei pasionate de Kant. îmi închipui cum și-o scutură când merg la baie. Asta a fost prea deplasată. Kritik der reinen Vernuft e prea deplasată și e de pus la budă, ca și toate cărțile care nu oferă soluții. De aia nu citesc eu, domnule. Nu-mi mai spune domnule. Era un compliment, îți stă mai bine bărbat. Mi-e milă de tine. Mi-e foame. Ce te doare? Lasă pansamentele și mai bine întreabă-mă de ce încă nu te-ai cărat? De ce încă nu m-am cărat? Pentru că ești singură, pentru că faci o cafea demențială și nu știe nimeni, pentru că mă crezi un ratat care nu o să plece dimineața până termini tu cafeaua, și pentru că suntem la tine acasă. Nu beau cafea. Nici eu. Cu ce te ocupi? Mă tem de femei. Și de mine? De tine nu, tu citești Kant. Și când nu te temi de femei, ce faci? Le scriu poezii și alte rahaturi, după care se tem ele de mine. Încearcă-mă. După asta ar trebui să ne despărțim, Andreea. E ok, sunt bărbat. Haha, atunci, hai să o compunem împreună. Spune-mi un cuvaând la care crezi că încă nu m-am gândit de când ne-am întâlnit. Plictisitoare? Pari de jos plictisitoare / Nu știi să te miști deloc … Gata, oprește-te! Ești dus. Asta îmi spune toată lumea care mă caută. Eu nu te caut, eu te găsesc. Mai bine ai găsi un taxi și m-ai trimite acasă. O să scrii ceva despre noi? Numai dacă nu mă îmbăt să te uit …

O sticlă goală, o mașină de scris, un coș plin cu hârtii conținând o singură frază:
”Mă strânse în brațe în timp ce încercam să mă ridic de jos după ce picasem din brațele alteia …”

Pauză

Posted: February 11, 2015 in Sortimentale

“Așteaptă, vreau să mă gândesc un pic,
Nu mă grăbi, închipuieți că sunt o floare,
O floare care n-are niciun chip
Și ofilește ofilindu-se în zi de sărbătoare.

Nu mă atinge, de fapt, nici nu ai cum,
Nici nu mă vezi dacă mai sunt aproape.
Nu mă chema să mergem pe același drum,
Cărarea mea e dincolo de noapte.

Am mers la braț, mai știi secundele acelea,
Când nu vorbea niciunul dintre noi,
Doar gândul care răscolește pielea
Mai scânteia în ochii noștri goi.

O amăgire care ne condamnă
Să ne purtăm de parcă-am fi fugit
De-un început de vară la sfârșit de toamnă,
Pe care îl doream să nu mai fi murit.

Să nu crezi că-aș putea cândva să mai renunț
La tot ce nu te mai privește
Și, recunosc, ar fi atâta de draguț
Să-mi spui că nimeni nu mă mai iubește.

Adio? Pe curând? Mai stai?
Sau să mai tac un pic, așa, mai teatrală.
Și câte, Doamne, ai putea să ai,
Dacă ai ști cât sunt de unilaterală …”

– Ce faci? Mai ești aici? Sau iarăși ești în altă parte?
– Leg pauzele între noi cu nevăzute ațe.
O pauză sunt eu, o pauză e prea departe …
– Iar ultima te-așteaptă-aici, la mine-n brațe.

“Ce gând nebun! Ce mi se-ntâmplă?
Atât de mult mi l-am dorit!
Și câtă liniște e în sărutul lui pe tâmplă.
Ce dusă sunt!
Ar trebui să iau o pauză de la gândit …”