De dimineaţă soarele a trezit ceasul care, somnoros, a început să mornăie supărat, căscând din ace:
“Valentiiiiin! Valentiiiiin!”
După ce s-a chinuit vreo 5 minute, apare o mână de sub plapumă care îl mângăie uşor pe creştet:
“Gata, gata. Mă trezesc”. Cealaltă mână încă servea ca pernă pentru visele ei, ale Valentinei:
“Mulţumesc iubitule, ce draguţ din partea ta. Este exact ce mi-am dorit. Şi eu care credeam că ai uitat, ca de obicei … ” – visa ea în glas.
După câteva clipe de încruntări zadarnice, memoria i-a împrospătat-o calendarul pe care era încercuită data de 14, 14 februarie:
“Ziua noastră” – pecetluită cu 3 urme de ruj proaspăt apăsate.
“O, nu! Nu şi anul ăsta. Nu, nu!!!” – retrăgându-şi mâna ca un actor care se scuză că a uitat replica.
“E duminică. Hai că flori găsesc, da’ sper să fie deschis şi la MaxiCam unde a văzut ea camera aia de fotografiat din cauza căreia am renunţat de 2 luni la berile cu colegii … “.
Nu şi-a terminat gândul că deacu era cu preţiosul aparat în mână, la care a prins şi reducere de 50 la sută: “Deja văd cum mă trezesc în fiecare dimineaţă cu bliţul în faţă: Bună dimineaţa iubi, zâmbeştee! ”
Şi-a ales din mers un buchet de lalele albe – preferatele ei.
Echipat cu tot ce trebuie ca un soldat al dragostei, zâmbitor şi mândru de sine, deschide încet uşa sperând să o găseasca tot dormind:
– Bunaaaaaa, s-a auzit un glas ascuns după uşă, care i-a sărit în spate, cuprinzându-l de gât. La mulţi ani, la mulţi ani!!! Ştiam eu că n-ai să uiţi.
– La mulţi ani! Da n-ai putut să mai dormi un pic? – dazamăgit că nu i-a ieşit surpriza.
– Crezi că eu am somn ? De pe la 4 sunt în picioare, s-a apropiat de el evitându-i privirea.
“S-a ţinut de cuvânt totuşi … ” – işi zicea ea, amintindu-şi cum cu o zi înainte îl ruga pe vânzătorul de la MaxiCam să păstreze ultimul aparat.
I-a şi dat jumătate de preţ avans şi un zâmbet năucitor ca să improvizeze o super reducere de preţuri …
... în versuri ... 
Vad ca ai schimbat stilu, dar e ceva nou, merita citit.
🙂
😀 😀 😀 mi-a placut, fain Radzyck, am rîs cu pofta. Eu o data în viata mea am avut alta istorie, aveam un prieten care tare cauta un disc, se gasea destul de rar. Eu m-am apucat si eu sa-l caut, l-am gasit si anunt prietenul meu ca o sa mergem la un magazin unde am gasit acest disc. Stabilim ora 10, ora întîlnirii, iar eu cu o ora înainte ma duc la vînzator si îi explic situatia: vreau sa fac o surpriza, pun un mic biletel in acest disc si îl împachetez. Vînzatorul a fost fain si de acord 🙂 Vin eu cu prietenul meu, dar el lung timp nu s-a prins, el nu intelegea cum sa cumpere un disc, împachetat într-o hîrtie cadou prin care nu se vedea nimica “dar daca acolo nu e discul care îi trebuie lui?” 😀 😀 a fost vesel cînd si-a dat seama. Îi placuse surpriza mea, iar povestirea ta mi-a adus aminte de asta 😀
Pai cred ca la fel as fi reactionat si eu, daca as fi fost in locul lui. Cum sa cumperi ceva ce nu vezi ? 😀 Bine ca pana la urma l-a acceptat 🙂
pfoaaaai, mai radule, ai facut harcea-parcea toate zilele indragostitilor din lume, cu povestea asta :))
dupa cum iti ziceam, mi-a placut la nebunie asta: ‘Cealaltă mână încă servea ca pernă pentru visele ei’. credeam ca urmeaza ceva indracit de romantic, dar s-a dovedit romantic precum betia din vama de weekendul viitor 😀 :))
Pai na, ne mai plictisim si de atata romantism perfectionist. Asta real e mult mai slabut, cu picioare subtiri si trebuie ajutat sa stea drept 🙂
PS: “betia din vama de weekendul viitor” – vedem, vedem 😉
nu stiu de cine sa imi fie mila, de valentin sau de valentina? cred ca imi e mila de aparat…
OK, data viitoare o sa-i ia hantere, ca sa stim pe viitor de cine sa avem mila 😀
Este clar ca personajul tau feminin este foarte ingenios si mai ales ca isi iubeste mult jumatatea. 🙂 Si ajungem iar la vorba veche, plina de subinteles care spunea ca de cele mai multe ori: “barbatul este capul, iar femeia gatul”. In cazul asta, femeia a fost si cap si gat deopotriva. 🙂
P.S. Apropo, de fiecare data cand citesc ceva scris de tine ma tenteaza sa-mi resuscitez blogul. Ce laude mai vrei? 😛
I just love them! De ce sa ne fie mila Cas de ei…pana la urma sunt “atat de perfecti”!