… în versuri …

Iepuraşul când se culcă,
Dup-o zi de lucru lungă
Se preface într-un zmeu
Falnic strigă: “Ăsta-s eu!”

Şi se-nchipuie’mpărat
Pe-al pădurii răsuflat
Iar vieţuitoarele
Fug de-şi rup picioarele.

Vulpea şmechera, de frică,
S-a făcut cât o furnică,
Iară lupul cel viteaz
Ce mai urlă de necaz.

Chiar şi leul împărat
Blana mândră şi-a lăsat
Şi ca o pisică-n drum
Stă şi miaună acum.

A’mpăratului mărit
Slava-n lume s-a pornit
Din toate potecile
Vin pe rând soliile.

Fiecare câte-un sac
Plin cu morcovi pisălaţi
Să-i ajungă pentru supă
Până la iernat şi după.

Când se scoală dimineaţa
Iepuraşu-şi spală faţa
Cu o săritură-n tindă
Să se uite în oglindă.

În oglindă ce-a văzut?
Doi ochi mari cât un harbuz,
Două urechiuşi boţite
Şi, din doi, numai un dinte!

Cu urechile-aplecate
Iepuraşul, stând pe spate,
Auzi o gălăgie,
Oare ce putea să fie !?

Curios, fricos cum e
Îşi ciuli mustăţile,
Tremurând privi afară
Şi văzu că-i plin’ograda.

Cu legume de tot felul
Astea le-a adus căţelul:
“Să trăieşti!” îi strigă Cuţ,
Căci demult sunt cunoscuţi.

Uite asta vreau să spun
Se întâmplă şi acum
Că la ce râvneşti mai tare
Şansa împliniri-i mare … !