Sunt femei pe lume, frate,
Sunt şi grase, sunt şi late,
Sunt frumoase, dar mai rar,
Sunt ce doar frumoase par.
Nu vreau să supăr pe nimeni,
Dar aşa e lumea plină,
De femei de care vrei,
Pan’ la urm-o javră-ţi iei.
Şi cu ea mergi bot la bot;
O pupi, ea te pupa tot.
Şi ajungi să nu mai vezi,
Ce cucoane merg pe străzi.
Când ţi s-a urât iubirea,
Incepi să te pierzi cu firea.
Şi apar încet, pe rând
Întrebări: De unde? Când?
Ce baiat eram odat’?
Uite că m-am “măritat”,
Cu un monstru care-mi face
Curatenie în pat.
Dar în jur, cât prinzi cu văzul
Se dezlănţuie dezmăţul.
Bulevardele sunt pline,
De-al femeilor suspine:
“Mon amour, je t’aime, t’adore”
De îţi vine să dobori
Monstrul, ce din spate scoate
Pe nări notele înalte:
“Unde-ai fost? Unde te duci?
Dacă vrei ceva să-mbuci
Intâi vino să mă urci,
Iubiţel, altfel o-ncurci”
Şi aşa fiece viaţă
Ne iubim iubirea-n greaţă !
Gata, nu mai scriu nimic
Despre Monstrul meu iubit …
De sfârşit mai zic o frază,
Dacă mai sunteţi pe fază,
Poezia ce am scris
Nu-i pe bune, e de râs!
... în versuri ... 
Te-ai cam scos la sfarsit cand ai specificat ca nu e pe bune, ci de ras :)).
Tre sa cad si eu in picioare cumva dupa asa o “interventie” curajoasa 😉
monstru, monstru, da’ ce te-ai face fara ea? :))