Suntem doi melci neîncrezuţi,
Din ce în ce tot mai tăcuţi
Ce fără grabă
Alunecă spre-acelaşi vârf de iarbă.
Cum din infinita verde mare
S-alegi, aşa, la întâmplare
Acelaşi fir?!
Nici nu mă mir
Că nu se-ndoaie
Lovit de picăturile de ploaie.
Şi dacă-atunci când te-oi atinge
Neîncrezuţi ne vom respinge
Şi vom cădea retraşi în grabă
La rădăcina firului de iarbă,
Nu am să fug,
Pe spate obosită-am să te urc
Prin ploaia vorbelor ce nu le-am spus,
Voi alerga spre vârful ierbii, sus,
Să te sărut
Mai încrezut!
... în versuri ... 