Trec urmele de ieri pe lângă mine
Deși tot urc neîncetat,
De parc-ar alerga și ele-n înălțime
Să mă aștepte obosite lângă prag.
Și usile, incerte labirinturi
Pe care le încui definitv,
Sunt ca femeile, au multe anotimpuri,
De care-mbătrânești încet, fără motiv.
M-așez mai lângă geam, cu umbra simplă,
Cu ochi întinși ca pentru zbor.
Aștept să-mi cadă iarăși stelele pe tâmplă
Să mă învețe cum să mă înalț ușor.
Dar geamul nu e decât altă scară
Cu altă ușă, un alt geam.
Cât de ușor sunt trase tâmplele pe sfoară,
Nisip cum ai ascunde-n ocean.
E aur oxigenul printre aștri,
Respir din ce în ce mai greu …
E ultima! Deschid. Un cer de ochi albaștri
Ascuns în oceanul meu!
De greutatea lipsei lor
Cobor!
... în versuri ... 