Amintirea ta îmi dă târcoale,
Aș fi putut la tine-n poale
Să rătăcesc la nesfârșit
De palma ta înmugurit.
Dar nu mă mai trezești din vise
Plimbându-te în poeziii nescrise.
De amintirea ta mi-e bine și mi-e rău,
Nu pot să mai ghicesc pe alta-n locul tău.
Te văd atât de rar și mi se pare
Că aș atinge orice depărtare,
Aș face din uitare crez
De amintirea ta să nu mă depărtez.
Sunt condamnatul fără de celulă
Păstrând icoane în privirea nesătulă.
Mă dor genunchii, sunt din ce în ce mai greu.
Tu necredință, eu ateu.
... în versuri ... 