… în versuri …

Stătea.
Mă lega nebuneşte de ea …
Nu ştiu cum reuşise;
Eu – actorul ce stă în culise.
Eu – cerşetorul cu pofte selecte,
Eu – Dumnezeu cu o mie de secte.
Eu – critic rebel al propriei firi,
Eu – nepăsarea crescândă din miri.
Eu – înviatul trăind în morminte,
Eu – nu mai merg ci privesc înainte.
Eu – pădurar într-o lume de plastic,
Eu – paralel cu starea “fantastic”.
Eu – umbra mică a visului tânăr,
Eu – urmă în ghips ce-n cărare atârnă.
Eu? Tocmai eu să ma las încleştat?
Funii să-mi lege sărutul de pat?
Să-mi astâmpere pasul? Să-mi şoptească încet
Când urăsc tot ce este inert?

Stăteam.
Nebuneşte de ea mă legam …