Zâmbetul cu care ies de obicei vineri de la muncă, astăzi l-am adus până acasă îngheţat. Nu ştiam că gerul te poate face să râzi încontinuu! Şi din starea aceasta de fericire, oarecum (ne)natural prelungită, au ieşit urmatoarele:
“Vai, iubitule, uite cum ninge,
Uite cum totul se-mbracă în alb
Şi fulgul acesta în palmă se stinge!
Săracul, poate că plânge?”
“Nu plânge, că-i bine şi cald.”
“Uite, iubitule, un piţigoi!
În noapte, săracul, şi-o fi pierdut pomul.
Cu-atâta jale se uită la noi
Ţopăie, cântă: un’-doi, unu-doi!”
“De unde? Face gimnastică omul”
“Dar uite caţelu-n zăpadă micuţ!
Latră şi muşcă troienele moi
Poate ii foame! Iubite, te uiti?
Of, iară eşti singur deşi suntem doi!”
“Alege: pe tine, pe el sau vă pup pe-amândoi?”
... în versuri ... 