Nu plânge, iubito, cu lacrimi de fier,
Asupra nălucii ce urcă spre cer.
Nu plânge, iubito, cu lacrimi de foc,
De cioara ce duce năluca în cioc.
Nu plânge, iubito, cu lacrimi uşoare,
Asupra săgeţii ce spintecă cioare.
Nu plânge, iubito, cu lacrimi uscate,
De-arcaşii cu sânge de cioară pe spate.
Ci râde, iubito, cu lacrimi de flori,
De cei ce învaţă a râde şi mor …
inca mai am foaia pe care mi-ai scris poezia asta intr-o seara in Expirat 🙂
imi cer iertare pentru absenta si indiferenta mea de cand ai plecat.
Mda … Ce vremuri! … Da’ nu inteleg de ce ar trebui sa te scuzi 🙂