Vino, primăvară

Posted: February 18, 2010 in Stihii

Te rog, vino, primăvară,
Scoate-mi sufletul afară
Să alerge nebunatic
Peste trupul meu tomnatic.

Căci atât de tânăr pare,
S-ar urca pe vânt călare,
Ar lua în palmă marea,
Şi ar scurge toată sarea.

Ar lua la braţ pădurea
Colorând în verde lumea
Şi pustiul arzător
L-ar ploua cu flori şi dor.

Uite ce mai râde, Doamne,
Plictisit de-atâtea toamne,
Speriat de gândul iernii
A uitat de ceasul vremii.

Comments
  1. igor's avatar igor says:

    Parca so facut mai cald afara deodata 🙂

  2. Dinu's avatar Dinu says:

    sigur … creatii care alunga frigul razvratit din suflete, inlocuindu-l cu caldura

Leave a reply to zburatorului Cancel reply