Codrule cu frunză deasă
Să mă duci pe crengi acasă,
Unde are capăt dorul,
Rădăcina-mi prinde zborul.
Să mă ia de subțiori
Doinele de sărbători,
Să mă țină la fereastră
Zâmbetul de dimineață.
Și-i atât de multă viață
I se face morții greață
Și umblă, și amețește
De te miri cum mai trăiește!
... în versuri ... 
Aplause 🙂
Nu stiu de unde atita inspiratie in tine 🙂