Privim atent cum trece timpul,
Cum trec pe rând zile din an;
Prin anotimpuri reci şi calde
Păşim aproape în zadar.
Privim spre norii care pleacă,
Ne bucurăm de lipsa lor.
Uităm că datorită ploii
Răsare verdele din noi.
Visăm doar lucruri efemere,
Ne-mpiedicăm gonind spre ele
Şi aşteptăm de sus pomene,
Când aruncăm cu pietre-n stele.
Şi nu mai râdem, nu glumim
În loc de zâmbete – rânjim,
Iar dragostea către aproape
Cu orice pas e mai departe …
... în versuri ... 
Foarte fumoasa ilustrata cruda realitate in versuri rimate. Si-mi pare rau ca din pacate nu pot decat sa-ti dau dreptate, si mi pare si mai rau, ca lumea in care ne invartim nu poate sa vada cerul din cauza norilor.
Bravo!
O ilustrare perfecta a valorilor din societatea actuala. Totusi “ranjetul” de care ai pomenit vine din sufletul omului si nu din “inspiratia” data de aceste valori…