Dacă nu strig

Posted: August 7, 2012 in De ce?

Am încetat să mă mai mint demult,
Dar, sunt la fel, la fel de mut,
Şi nu-mi ajunge tremurul din buze
Să strig, ci doar să scutur frunze.

Şi nu-mi mai trebuie, te rog, ocară
Nici sfaturi care-o dau în bară
De scoţi văzduhul, măduva din mine
Ecou mă fac, ce negreşit revine.

Nu merg în sus şi nici în jos nu merg
Mă ţin în toate cuiele întreg,
Doar când adorm îmi suflă-n aripi
Un zâmbet tras prin comentarii.

Şi se dilată totu-n dimineţile de vară,
Iar visele îşi scot câte-un picior afară,
Cu greu topesc din îndoieli gheţarul
Şi strâng de gâtul inimii fularul.

Mai trece câte-un pui de nu ştiu ce iluzii,
Din zgomot lasă cana plină de confuzii
Şi beau până prin fundul lat al cănii
Văd algele uscate de pe faţa mării.

În ochii treji închid străvechiul urlet,
Ascund şi leg picioarele în tunet,
Cuprind în pumni un nod uitat sub piele;
Dacă nu strig tot ce adun va piere!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s