M-a întrebat cât voi trăi
Bătrân ceasornicarul.
Pe frunte varu-mi tresări,
În inimă altarul!
N-am să-i răspund, doar știu să tac
În nopțile senine,
De-ar fi tăcerea un păcat,
Iar șoapta o rușine!
De-ar crește-n urma mea fântâni
Sau moarte curcubee,
Gerunziul cu ochi păgâni
M-ar scrie-n epopee!
Armura mea fără blazon
Din muguri de ocară
Se va târâ fără plocon
Spre capătul de scară!
Și chiar de-aș fi o mică urmă,
O rană-ntr-o cărare,
Mușca-voi tălpile din turmă –
Scuipată sângerare!
Dar ce-i cutremurul acesta
Din mâna mea feroce?
Nu pot să cred că-mi joacă festa
Tăcerea mea din voce!
Îl văd cum se ridică plin,
(Miop împovărat!)
Îmi varsă timpul într-un vin
Scriind pe el “Stricat”!
... în versuri ... 