Se trezi atât de brusc
Încât visul de sus
Nici nu reuși s-o coboare.
În plus
Îi văzu și fața.
“Cine ești?”
Să-l întrebe-ar fi vrut,
Dar dispăru ca o fantomă
Înăuntrul ei …
Buzele reci
Se făcuseră una.
Seci
Oasele luau forme ciudate …
Își simțea corpul lăsat în urmă, departe;
Se miră,
“Am ochii închiși, prin ai cui mă privesc?”
Din înălțimea urmei își urmărea Înlemnirea,
Din adâncul brumei colora norii cu Amintirea …
Acum dansa în jurul lunii
Scuturând-o de praful lumii,
În altă clipă cuprindea stelele
Încâlcindu-le penele …
Doar ochii îi trădau zâmbetul.
În rest liniște, liniște de vis …
... în versuri ... 