Mai ţii tu minte cum ne-am întâlnit?
Eu – lacrimă pe-obrazul tău păţit,
Te-am sărutat …
(N-ai să găseşti printre statui un chip de bronz mai speriat)
Mi-ai spus să plec
Şi am plecat …
Ai vrut să cad şi am căzut,
Chiar şi atunci când nici nu mi-ai cerut.
Pe sus, apoi, (te prefăceai sau chiar) m-ai căutat …
(O dată sub picioare să te fi uitat!)
“Lasă-mă!”
Şi te-am lăsat …
“Văzut-ai tu, ziceai, să meargă împreună
O lacrimă la braţ cu o furtună?
Eu pot distruge, nu crea,
Călău înfiorat cu sabia prea grea.
Vrei fiece suflare a palidei năluci
Să te ridice-n ceruri chiar de nu vrei să urci?!
Sunt necioplitul neted alunecând prin vene,
Morarul fără vânt ce gândurile-şi cerne,
Un fulger ce nu poate fi atins …”
Şi te-am cuprins …
Mai ţii tu minte cum ne-am despărţit?
Ai vrut să vin
Şi n-am venit …
... în versuri ... 
Furtună de lacrimi în gânduri de foc…