Într-un ziar
Foarte clar,
Fără textile,
Citisem despre bijuterii din fosile.
Știrea zicea cam așa
(Sau poate era viceversa? Oricum nu conta):
“O fosilă
Pentru orice copilă!”
Îmi plăcuse teoria din start,
Mă accelerasem cu tot cu știre în pat.
Era pentru cei care nu pot să-noate
Iubind să sară în ape,
Cu glicemii ridicate
Visând ciocolate.
În fond, e un studiu făcut de cei care sunt nesătui
S-ajungă la gâtul cuiva sau oricui.
Trimiți o ciorbă de versuri
Și-o poză cu burta în mercedesuri,
Și cât ai clipi te prefaci dintr-un bou disperat
Într-un cal cu buget și pile la stat.
Mușcând din burete,
Autorii-și izbesc poetic fruntea-n perete.
Din perspectiva peretelui, nemângâiații
Ne se deosebesc de alții,
Primii vor cu tot dinadinsul să-l străbată,
Ceilalți acoperă găuri cu picturi de-altădată.
Poate peste 10000 de ani va ajunge să lucească
Cochilia lor de viață între săni, legată pe-o ață.
“Sunt Gigel Antonimul
Și-aș vrea să-ți fac plinul!”
“Dacă citești asta și nu îmi dai numărul de telefon,
O să mă visezi șapte mii de ani. Titi Balcon!”
“Știu că mă vrei, pepușă rea care ești,
Toate mă vrea! Te-aștept. Ionel din Slăvești”
“Tocmai am ieșit din pârnaie.
Vino să-ți dau foc la paie
De nu îți sparg capu’!
Virgil Aplecatu!”
Fosilă! Ia o ciocolată,
Apuc-o de mână și trage-o în apă!
... în versuri ... 