Am o batistă
Ce nu există,
O port la costumul pe care nu-l port
Când am putere să nu mai pot.
Miroase-a plural,
A noi doi pe un val,
Când numai nisipul ajunge la mal.
Chiar și inima albită-mi cuprinde
Atunci când spre tine firesc se desprinde.
Odată, fără să cad, am călcat-o-n genunchi
Și mi-a zburat rădăcina spre trunchi,
Pe dos m-a întors atâta de sus
Încat n-am avut nimica de spus.
O vând și o cumpăr în fiece zi,
Câștig din răspunsul: A fi? A nu fi?
Am ascuns în ea o floare îmbrăcată-n altă floare,
O durere care, ne-ncepută, nu mai doare,
Un pământ îngropat pân’ la urmă-n pământ
Și un gând despre tine în gând.
Pot s-ascund în ea și-un munte,
Numai lacrima mea când te pierd
Și nici zâmbetul meu când te văd nu-l ascunde …
... în versuri ... 