Pe peretele dintre iarnă și mai
E-o herghelie de cai
Verzi și albaștri, îmbrăcați la costum
Călcând poezii trăite postum.
Cândva au durut, acuma nu dor,
Poeziile dorm sub copitele lor.
Mor în tăcere, așa cum se moare,
Atunci când nimica nu te mai doare.
E liniște, nimic de distrus nicăieri,
Stelele urcă pe cerul de ieri,
Tăcerea se naște din versul frumos,
E dimineață, e seară, e totul pe dos.
Doar iarba păscută rămâne cuvânt
Pân’ soarele altor imperii de vânt
Va goni herghelii colorate de cai
Pe-un perete ce-ascunde iarna de mai.
... în versuri ... 