Erau doar ei pe-o scenă cu cortina trasă:
– Știi, am ceva să-ți spun,
Cu fiecare act mă simt cu tine mai acasă,
Deși toți spectatorii ne doresc ceva mai bun.
E ultimul spectacol împreună,
Te vei întoarce-acolo unde nu-s …”
Atât a reușit să spună
Din câte mai avea de spus.
Și au jucat, așa ca niciodată,
Atât de sincer și curat,
Încât cortina a uitat să cadă,
Dar nimeni n-a aplaudat.
Stăteau șovăitori pe marginea prăpastiei iubirii,
Nu își vorbeau, se mai priveau complici din când în când,
Și au pornit în larg pășind pe aerul neștirii,
S-au sărutat pân’ au ajuns cu inima-n pământ.
Erau doar ei pe-o mare cu cortina trasă:
– Știi, am ceva să-ți spun,
Cu fiecare val mă simt cu tine mai acasă
Și nu e nimeni să ne vrea ceva mai bun.
... în versuri ... 
;)”Şi mi-a răspuns zaraful prinzându-mă de haină:
În dragoste cuvântul e de prisos oricând,
În dragoste se tace sau se suspină-n taină
Vorbesc doar ochii mistuitor arzând.”