Îmi vei citi cândva o poezie
În care visele învie
Și înfloresc mereu izvoare,
Și te iubesc, și nu mă doare …
De unde vei zbura îndată
Pe ușa nopții descuiată
Îmi vei șopti în palmă trecătoare
“Și te iubesc, și nu mă doare …”
Tot prinde poezie rădăcina
De când în mâna ta mi-e mâna
Și nu trăiește ce nu moare,
Și ne iubim, și nu ne doare …
Știi că tot ce n-am spus
Cade ca ploaia de sus.
Și-atunci mă strângi în brațe și fugi
Spre vara ochilor tăi.
Ce dor mi-a fost de ei!
Știi că pasul trecut
Drumul ni l-a pierdut.
Și-atunci mă strângi în brațe și fugi
Spre iarba sânilor tăi.
Ce dor mi-a fost de ei!
Știi că visul de ieri
E plin de alte păreri.
Te culc în brațele mele și fug
Spre vara sânilor tăi.
Ce dor mi-a fost de ei!
Închizi ochii și zbori
Prin atâtea culori.
În urma ta rămân
Șoapte fără stăpân
Spre nori
Prin atâtea culori
În urma ta rămân
Gânduri fără stăpân!
Știi că …
