Ziuă noaptea mea de-ar fi
Numai să te pot găsi,
Florile aş scutura,
Stelele aş dezgheţa,
Munţii toţi i-aş răsturna!
Noapte ziua mea de-ar fi,
Numai să te pot găsi,
Razele aş răsfira,
Umbrele aş lumina,
Norii i-aş împrăştia!
Aş lua în păr izvorul
Să mă spăl de dor cu dorul
Şi la rădăcina verii
M-aş culca pe sânul ierbii,
De-ar fi noapte, de-ar fi zi,
Dacă nu te-aş mai găsi!
Am aripi, pot să zbor
de când ochii noştri au colorat pentru prima oară obrajii,
de când gândul meu te caută în fiecare dimineaţă,
de când toate cuvintele mele îşi găsesc liniştea în tăcerea ta,
de când zâmbetul tău mă izbeşte de nori,
de când ochii mei uită să mai clipească când te oglindeşti în ei,
de când rimele mele s-au mutat la tine-n păr,
de când orice gest e un miracol,
o nouă zi, o nouă noapte,
un nou fior,
un nou izvor de şoapte …
Te rog, te rog să nu spui niciodată
că toate-s trecătoare
cu timpul toate-s amintire
că efemere toate sunt,
să nu-mi vorbeşti de apă şi pământ,
da, ştiu, vor trece ani,
vor trece anotimpuri,
acoperise-vor cu frunze şi nămeţi culorile din ale noastre chipuri,
dar voi păstra în ochi privirea neclipită,
în păr purta-vei rimele albite,
vom adormi cu genele-mpletite,
va curge lin izvorul şoapte,
o nouă zi, o nouă noapte!
Mâna ta mi-adună visul
Rătăcit în tot abisul,
Înşirat în mii de părţi,
Fără margini, fără hărţi.
Te rog, fă-i din iarbă gene,
Leagănă-l dacă va geme,
Să-l cuprinzi cât rătăceşte
Şi să-l cerţi când se trezeşte.
Nu plânge, iubito, cu lacrimi de fier,
Asupra nălucii ce urcă spre cer.
Nu plânge, iubito, cu lacrimi de foc,
De cioara ce duce năluca în cioc.
Nu plânge, iubito, cu lacrimi uşoare,
Asupra săgeţii ce spintecă cioare.
Nu plânge, iubito, cu lacrimi uscate,
De-arcaşii cu sânge de cioară pe spate.
Ci râde, iubito, cu lacrimi de flori,
De cei ce învaţă a râde şi mor …
Suntem ca două păsări,
Care sărută zarea,
Cu aripi obosite,
Ce desenează marea.
Suntem ca doi copii,
Care cuminţi privesc,
Cu ochii buni şi limpezi
Părinţii cum îi cresc.
Suntem ca două gânduri,
Ce zboară lin prin nori,
Visând la universuri
Scăldate în culori.
Suntem ca două versuri
Din poezia vieţii
Ce poartă rima sorţii
De care mor poeţii.
Suntem ceea ce suntem,
Suntem precum destinul,
Suntem ca două raze,
Suntem ca două chinuri …
Acea zi în care eu,
Dacă va vrea Dumnezeu,
Întâlni-voi dragostea
Doamne, cât de tare-aș vrea.
Să pot spune “Te iubesc!”,
Să pot spune “Te doresc!
Am să fiu Soarele tău,
Precum tu Pământul meu
Ești al vieții mele sens,
Te iubesc, iubesc imens!”
Astea-s vorbe de nebun !!!
Totuși, una vreau să spun …
Dragostea – euforie,
Dragostea e nebunie.
Asta-i tot ce îmi doresc,
Doamne, vreau să-nebunesc ! …
Ce zi frumoasă!
Aş vrea să fiu străin de casă,
De tot ce-mi lasă fruntea creaţă,
Să mă cuprindă razele de soare
Prin roua firelor de iarbă deasă – un şir haotic de mărgăritare,
copil născut din dragostea pământului cu ceaţa,
podoaba dimineţii, ce astăzi mi-e mireasă.
Ce zi frumoasă!
La fel ca tine de frumoasă …
Tu, adiere dulce,
Esti adevăr şi esti minciună.
Mă mir cum de ai chip şi eşti făptură.
Ce zi frumoasă!
Îmi plimbă gândul clipele ce or să vină
Şi Luna, ah Luna ! Cu tot cu Stele la un loc,
Cu tot cu Soare, da! cu tot !
Sunt mai frumoase, parcă, când îţi luminează chipul
O, nu! Tu nu ai nici o vină …
De vină sunt doar eu
Şi chipul tău,
Şi o fereastră,
Şi-această zi frumoasă …
Azi te-am alungat în rânduri
Îngrădite-n patru scânduri,
Îngropate-adânc în mări,
Ferecate-n patru zări.
Am spălat și haina, care
Te-a cuprins atât de tare
Și am șters din ochi plăcerea,
Când îmi innorai vederea.
Și auzu-n seri confuze
L-am găsit la tine-n buze.
M-am certat cu gândul, care
Tot la tine vrea să zboare.
Ieri am văzut un înger zburând,
Pășea prin văzduh abia atingând
Cu gleznele albe bătrânul pământ.
Avea ochi albaștri ca apa din mare
Și păr auriu – păpădiile-n floare;
Coapte cireșe obrajii avea,
De lumea mirată – mirată zâmbea.
Salcii în verde pe umeri apun
Și tinere ramuri își iau rămas bun,
De sânii de fragă – muguri tresar,
Precum doi actori din cortină apar.
Azi în același loc mă petrec
Și zilele trec, și nopțile trec.
Un înger de ieri, un înger de ieri,
Un înger de ieri și astăzi aștept.
Ieri am văzut un înger zburând,
Plutea prin văzduh abia atingând
Cu genele calde cerul adânc.
Şi dacă într-o bună zi
Nu vei mai fi,
Alături nu vei fi …
Îl voi ruga atunci pe Dumnezeu
Să te mai lase jos,
Încă o veşnicie doar,
Îl voi ruga frumos.
Iar mie? Eu nu vreau nimic!
În plus nici o secunda,
O veşnicie te-aş privi de sus –
Atâta mi-e de-ajuns.
