La un capăt de mândrie
Te arunci în armonie,
Ascunzând în valul mării
Furnicuţele spinării.
Sforăind, mustaţa rară,
Îndoită subţioară,
Nu întreabă, nu răsună
Despicând limba comună.
Ca pescarul în năvoade,
Talpa eşafodul roade,
Nici nu vezi când îţi citeşte
Rezultatele lu’ Peşte.
Te trezeşti de la călduri,
Intră aeru-n suduri,
Şi, minţind încheietura,
Verşi pe strune toată ura.
La biserică, în spate,
Vinzi sub mânecă păcate,
În a şaptea zi mirat
Că nu eşti deconspirat.
Fugi ca musca după cal,
Ca furtuna după mal,
Îţi sărută toţi mânuţa
După ce imiţi maimuţa.
Vai de mine, şi ajungi
Să nu te mai vezi din dungi;
Încurcat în acuarele
Rogi trecutul să te spele.
Mai roşeşti când iţi arată
Viitorul palma toată,
Încrezut în altă clipă
Scârţâi uşa, tragi o pipă.
Mare şi rotund, cu pene,
Te săruţi uşor pe gene,
Te semnezi “prezent” pe fişă
Şi adormi fără de grijă!
... în versuri ... 