M-am prins cu sufletul de mâna ei,
Ea – cea mai rară din femei.
“Promite-mi că mai vii!”
Alunecând printre stafii
Mi-a spus s-aştept.
“- Promiţi?
– Promit. Aştepţi?
– Aştept …”
Prezentul meu e-un teleferic
Ce plimbă cultul ei magnetosferic,
Preface-n aburi urma ei fierbinte
Ce-a împărţit silabe în cuvinte.
Călătorind în visul meu prin spaţii,
M-opresc să-ntreb de ea în staţii;
Planete, stele, galaxii
Au dat din umeri. Ce vrei? Sunt nişte vechi copii.
Întors în patul fără conţinut
Zâmbesc. Trecutul încă n-a trecut!
Poate când moare o stafie
Cerul pe toate le învie!
Aştept …
... în versuri ... 