Archive for April 15, 2015

Era dimineață

Posted: April 15, 2015 in Aberatiuni mondene, Sortimentale

Sărea prin băltoace încercând
să-mi arate cât de mult i-a fost dor.
Intrase până la zâmbet în ploaie.
O pozam lovind puternic pleoapele, până la lacrimi.
Pentru portretul final a luat cerul din ochi și l-a aruncat în sus.
Îi cădeau pe umeri stelele.
“Dacă aș fi fost lună, aș fi fost nefericită”,
mi-a zis arătându-mi doar partea ei luminată.
După ce am vizitat toate apele pământului, i-am deschis ochii
și-am întrebat-o dacă mai are nevoie de ceva înainte de a se trezi:
“Vreau să fii lună” și am dispărut.
Era dimineață.

Am avut o femeie inexistentă,
era ca oricare alta cu ceva în plus,
mergea pe stradă lângă mine,
mă ținea de mână cu ceva în plus,
vorbeam de noi de parcă eram vii
din care nu s-a făcut niciodată vin.
Două pahare uscate pe o masă cu urme de coate cu ceva în plus.
În scrumieră o gumă de mestecat din care ieșea fum, fumul cădea în jos, spre cer.
Mi se făcuse rău, am ridicat capul de pe masă,
de masă se lipise cârciuma, de cârciumă pământul,
de pământ toate cimitirele întorcându-se pe partea cealaltă.
“Nani, nani, puiul cramei!” îmi cânta inexistent
femeia inexistentă cu o voce inexistentă
și mă legăna între sânii ei ca două pietre funerare, pe care am scris un singur vers
cu ceva în plus …