Am avut o femeie inexistentă,
era ca oricare alta cu ceva în plus,
mergea pe stradă lângă mine,
mă ținea de mână cu ceva în plus,
vorbeam de noi de parcă eram vii
din care nu s-a făcut niciodată vin.
Două pahare uscate pe o masă cu urme de coate cu ceva în plus.
În scrumieră o gumă de mestecat din care ieșea fum, fumul cădea în jos, spre cer.
Mi se făcuse rău, am ridicat capul de pe masă,
de masă se lipise cârciuma, de cârciumă pământul,
de pământ toate cimitirele întorcându-se pe partea cealaltă.
“Nani, nani, puiul cramei!” îmi cânta inexistent
femeia inexistentă cu o voce inexistentă
și mă legăna între sânii ei ca două pietre funerare, pe care am scris un singur vers
cu ceva în plus …
0
... în versuri ... 