… în versuri …

Ascultă, dansează!
Și nu mă goni, am patima trează,
Pe umeri un zâmbet alergic
(Ce duce o minte cu plânsul energic)
Și-o respiraţie care oftează.
Vocale rebele e şoapta acută.
Tu nu te opri,
Dansează, ascultă!

Ascultă, dansează!
Culorile oarbe pe alţii pătează.
Mă taie ceva înăuntru în schimb
Pana pe tâmplă atunci când o plimb.
Aştept să învingă cel care cedează …
Bătaia în piept atât e de scurtă,
Dar, nu te opri,
Dansează, ascultă!

Ascultă, dansează!
Miezul de noapte se coace-n amiază.
Versul? (O ceartă-ntre îngeri şi fiare)
Dansează-l te rog în picioare!
După cortină ce piesă urmează?
E sărăcia ochilor mută?
De ce te-ai oprit?
Dansează, ascultă!

(Sanctificat întâmplător!)
Mă simt ușor,
Fără să port stigmatul lor
Sau zâmbetul ca un decor
Aprobator!

Și ce fior, Doamne, ce fior
Tulburător
Să poți pluti unicolor
Ghicindu-te în viitor!
Ah, ce fior amăgitor!

Nonsensul unic călător
Nepăsător;
Pe drum doar crucile nu mor …

Știi cât dor
Rădăcinile de aripi când nu zbor?
(În tălpi am Luna lui Cuptor!)

Ți s-a urcat la cap gândirea
Pe care o-nțelegi abia,
Cum minte mortul nemurirea
Așa te va minți și ea.

Un simț uitat de măreție,
Fior pe care nu-l trăiești
Și ne-ntrerupta ta beție
Te-nvață cum să-mbătrânești!

Ai scris în piatra de pe munte:
“Tre să iubești ca să obții”,
Tot scărpinându-te în frunte
Ai șters-o și ai scris prostii.

Și blestemând la orice poartă
Fărâmele ce le cerșesti,
Ai scris cu unghia pe soartă:
“Respiră să înnebunești …”

M-a întrebat cât voi trăi
Bătrân ceasornicarul.
Pe frunte varu-mi tresări,
În inimă altarul!

N-am să-i răspund, doar știu să tac
În nopțile senine,
De-ar fi tăcerea un păcat,
Iar șoapta o rușine!

De-ar crește-n urma mea fântâni
Sau moarte curcubee,
Gerunziul cu ochi păgâni
M-ar scrie-n epopee!

Armura mea fără blazon
Din muguri de ocară
Se va târâ fără plocon
Spre capătul de scară!

Și chiar de-aș fi o mică urmă,
O rană-ntr-o cărare,
Mușca-voi tălpile din turmă –
Scuipată sângerare!

Dar ce-i cutremurul acesta
Din mâna mea feroce?
Nu pot să cred că-mi joacă festa
Tăcerea mea din voce!

Îl văd cum se ridică plin,
(Miop împovărat!)
Îmi varsă timpul într-un vin
Scriind pe el “Stricat”!

Îți amâi pe mâine rostul,
Mintea nu-ți găsește prostul,
De-ar cădea din cer friptura
Ți-ai picta cu nouri gura.

Spasmele de competență
Într-un tic de existență
Din sugestie morală
Îți fac febră cerebrală.

Crești în mâneci ca nebunul
Ca să nu mai scapi săpunul,
Steaua ta din depărtare
Ține grebla  în picioare.

Nu împingi orice povară
Până nu o tragi pe sfoară,
Neștiind s-aduni tot cerul
Îl împarți corect la zero.

Bați ecoul de perete
Când nu vrea să te repete,
Tremură în colț de gură
Verbele fără făptură.

Totuși, te mai uiți în urmă
Când te depărtezi de turmă
Fredonând speranța mută
Din povestea ta vândută!

O parte tăcută în mine se-ascunde!
Nu plânge, nu râde, o chem – nu răspunde.
Cand plec îmbrăcat şi mă-ntorc fără haine
E-n colţul de rază rotundă, în taine,
În umbră cu ţinta rănită, oriunde.

Uşoară ca aburul proaspăt de ceară,
O simt pe sub piele, e pană, e gheară,
E tot ce-am dorit să nu am în cântare,
Un urlet în pumni, lovite hotare,
O păsare clara cu ochii de fiară!

E scopul meu des, fiorul meu rar,
E ritmul haotic din minutar.

Cuprinde-mă, răsulflă-mă!
Dispare-n aburi gerul.
Aşteaptă-mă, deschide-mă!
La poartă-i mesagerul.

Ajunge-mă, opreşte-mă!
Îmi şterge paşii apa.
Trezeşte-mă, întinde-mă!
Mai tremură pleoapa.

Încântă-mă, descântă-mă!
Păcat că eşti icoană.
Sărută-mă, alungă-mă!
Şi ninge-atâta toamnă!

N-auzi ce cred?
Atâta sunet laolaltă
Fără bilet.
Pânzele cerşesc o pată!

De unde pleci?
Bârfeşte iarna despre frunze
Că nu sunt reci.
Prea mult în pumni, nimic pe buze!

Reclădit între noroaie
Stai în urmele de ploaie,
Balta ţi-a crescut în gură
Şi dansezi în căzătură!

“- Te grăbeşti? – Spre viaţă lungă,
– Unde-i zâmbetul? – În pungă!”,
Fără curbe în expresii,
Creşte lista de obsesii.

Mintea ta nu se mai plimbă
Dinţii au rămas în limbă,
Orice anotimp îţi schimbă
Doar bujorii din oglindă!

Oare-n lumea ta eternă
Râde umărul în pernă?
Numerele ştiu a scrie?
Aripi cresc din colivie?

Vrei să laşi în urmă totul,
Plângi în sticlă, cauţi dopul,
Stai în cap să-ţi vezi statura,
Fericită ţi-e dantura!

Oboseşti în timp ce fluieri,
Din născare uiţi să numeri,
Ocupat să lauzi oful
S-a semnat pe fund pantoful.

În noroiul de pe stradă
Mergi corect, ca la paradă!
Nasul lung, cu toţi amabil,
Nevăzut, imponderabil.

Încălzindu-ţi pumnul gura
Îşi împrăştie măsura,
Când ţi-ai înşelat plăcerea
Îţi închipui trist averea!

Fabulos, înfipt în mediu,
Pleci la muncă în concediu,
Cu picioarele călcate
Dai şi dragostea în rate.