Am sufletul împărţit în două cărări
Doi fraţi despărţiţi de supărări,
Două boabe pe câte-o cărare:
Din una dă spicul spre soare,
Din cealaltă spicul dă în pământ
Cu rădăcina infiptă în vânt.
Doi cuci cuibărind în acelaşi perete
Ecouri de zâmbete şi de regrete.
Clepsidră din ceară ce macină foc,
În mâini de copil şi bătrân la un loc.
Şi-apăs greutatea din golul obtuz
Ca-n cealaltă parte să sar cât mai sus.
Cică, de la majorat,
Nu ştiu de-i adevărat,
Devii frate imediat
Din muiere – un bărbat.
Am strigat la toată ţara
Că mi-am dat jos mustăcioara,
Că nu-mi tremură genunchii
Şi nu mai mănânc din unghii
Când colega mea Dorina
Îmi zâmbeşte şi-mi dă mâna.
Nu-i frumos când eşti c-o fată
Să ai mâna ocupată
Şi am mai făcut un pas,
Am scos degetul din nas.
Am dat jos toţi ursuletii
Şi am desenat pereţii,
Ca să fiu mai sexy-n vorbe
Mi-am luat chiloţi cu Love.
Ca vecinul meu tembel
Mi-am dat floacele cu gel
Şi sub sfârc în găuroi
Mi-am prins cercul de butoi.
Sub coloana vertebrală
Mintea mi s-a dus năvală.
Nu prea s-a schimbat nimic,
Sunt cu 10 ani mai mic!
Ziuă noaptea mea de-ar fi
Numai să te pot găsi,
Florile aş scutura,
Stelele aş dezgheţa,
Munţii toţi i-aş răsturna!
Noapte ziua mea de-ar fi,
Numai să te pot găsi,
Razele aş răsfira,
Umbrele aş lumina,
Norii i-aş împrăştia!
Aş lua în păr izvorul
Să mă spăl de dor cu dorul
Şi la rădăcina verii
M-aş culca pe sânul ierbii,
De-ar fi noapte, de-ar fi zi,
Dacă nu te-aş mai găsi!
Sunt femei pe lume, frate,
Sunt şi grase, sunt şi late,
Sunt frumoase, dar mai rar,
Sunt ce doar frumoase par.
Nu vreau să supăr pe nimeni,
Dar aşa e lumea plină,
De femei de care vrei,
Pan’ la urm-o javră-ţi iei.
Şi cu ea mergi bot la bot;
O pupi, ea te pupa tot.
Şi ajungi să nu mai vezi,
Ce cucoane merg pe străzi.
Când ţi s-a urât iubirea,
Incepi să te pierzi cu firea.
Şi apar încet, pe rând
Întrebări: De unde? Când?
Ce baiat eram odat’?
Uite că m-am “măritat”,
Cu un monstru care-mi face
Curatenie în pat.
Dar în jur, cât prinzi cu văzul
Se dezlănţuie dezmăţul.
Bulevardele sunt pline,
De-al femeilor suspine:
“Mon amour, je t’aime, t’adore”
De îţi vine să dobori
Monstrul, ce din spate scoate
Pe nări notele înalte:
“Unde-ai fost? Unde te duci?
Dacă vrei ceva să-mbuci
Intâi vino să mă urci,
Iubiţel, altfel o-ncurci”
Şi aşa fiece viaţă
Ne iubim iubirea-n greaţă !
Gata, nu mai scriu nimic
Despre Monstrul meu iubit …
De sfârşit mai zic o frază,
Dacă mai sunteţi pe fază,
Poezia ce am scris
Nu-i pe bune, e de râs!
În fiecare dimineaţă
Chiar dacă plouă cearcăne pe faţă
S-alin durerea din genunchi alerg
Cu două pete roşii de pe piept.
Şi aducerile-aminte
Mă fac s-alerg cu spatele-nainte
Şi când la capătul erorii mă opresc răpus
Mă-ntorc şi-alerg în sens opus.
Marţea are gustul rar
Şi ochii deşi de boschetar,
Iar trupul gros fără veşminte,
Şi-l flutură în vânt neclar,
Când primăvara minte.
Pe trecere, un pieton hoinar
Înfruntă valul bălţii iar
Şi palidă bordura simte
Cum curge marţea pe sub var,
Când primăvara minte.
Aveam un gând aseară
Să mă trezesc alt om,
Dar gândul se-nmulţise
Şi nu aveam nici somn.
Ciudată pare perna
Şi eu cu ea de-asemeni,
Când ei îi cade părul,
Iar mie îmi cad pene.
Când vânăt cerul udă
Pământul ne-ncetat
Priveşte sus şi strigă
“Hristos a înviat !”
Când nu mai ai putere
Şi luneci spre păcat
Priveşte sus şi strigă
“Hristos a înviat !”
Când mâinile de muncă
Sunt greu de ridicat
Priveşte sus şi strigă
“Hristos a înviat !”
Cănd nu mai vin copiii
Şi singur stai în prag
Priveşte sus şi strigă
“Hristos a înviat !”
Când ai ajuns cu bine
Din munte la iernat
Priveşte sus şi strigă
“Hristos a înviat !”
Când lupţi pentru dreptate
Şi cazi, căci eşti soldat
Priveşte sus şi strigă
“Hristos a înviat !”
Când căutând lumină
În beznă ai intrat
Priveşte sus şi strigă
“Hristos a înviat !”
Când muguru-nverzeşte
Bătrânul tău toiag,
În roua dimineţii
De care-i rezemat.
Sau chiar dacă pica-va
Jos mugurul uscat,
Priveşte sus şi strigă
“Hristos a înviat !”
Când nu mai ai strigare
Şi nu mai poti vedea,
Iar capul îţi atârnă
Mai jos decât putea.
Fii vesel, râzi, zâmbeşte
Ai sufletul curat,
Câci astăzi pentru tine
“Hristos a înviat !!!”
Plouă peniţa pe foaie
Cum plouă la geam, subţirel,
Pe străzi se adună şiroaie;
Sunt gânduri căzute din cer.
Şi par aşa toate grăbite,
Zâmbind parcă fără prilej,
Dansează în valuri şi cântă:
“Ne ducem spre mări val-vârtej!”
Desculţă rămâne peisajul,
Se scurg picături de pe ram,
În nouri îşi cată motivul
Peniţa lipită de geam.
Am aripi, pot să zbor
de când ochii noştri au colorat pentru prima oară obrajii,
de când gândul meu te caută în fiecare dimineaţă,
de când toate cuvintele mele îşi găsesc liniştea în tăcerea ta,
de când zâmbetul tău mă izbeşte de nori,
de când ochii mei uită să mai clipească când te oglindeşti în ei,
de când rimele mele s-au mutat la tine-n păr,
de când orice gest e un miracol,
o nouă zi, o nouă noapte,
un nou fior,
un nou izvor de şoapte …
Te rog, te rog să nu spui niciodată
că toate-s trecătoare
cu timpul toate-s amintire
că efemere toate sunt,
să nu-mi vorbeşti de apă şi pământ,
da, ştiu, vor trece ani,
vor trece anotimpuri,
acoperise-vor cu frunze şi nămeţi culorile din ale noastre chipuri,
dar voi păstra în ochi privirea neclipită,
în păr purta-vei rimele albite,
vom adormi cu genele-mpletite,
va curge lin izvorul şoapte,
o nouă zi, o nouă noapte!
... în versuri ... 